Titlu

PUBLICAŢIE EDITATĂ DE STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE

Home Eveniment Opinii Cultura Sport
Afganistan: B. 2 I. – Speranţă şi oportunitate în sudul Afganistanului - 23.08.2006CONSTANŢA: Trageri cu rachetele la Capu Midia - 23.08.2006SIBIU: Centrul de Pregătire pentru Artilerie Antiaeriană "General Gheorghe Popescu", un an de existenţă - 15.08.2006

Libertatea presei
şi condiţia jurnalistului militar

Locotenent-colonel Dragoş ANGHELACHE

Camera de filmatPentru că data de 23 iulie figurează în calendarul sărbătorilor celor aflaţi sub arme ca Ziua Presei Militare, este interesant de a privi în "bucătăria conceptuală" a acestei nou-recunoscute specialităţi.

Libertatea presei este un concept care a stârnit destule dezbateri, iar fenomenul este departe de a lua sfârşit. La modul declarativ şi conceptual, acest drept este garantat, în statele democratice (şi chiar în majoritatea celor totalitare) fiind înscris în Constituţie ca un drept (natural) al cetăţeanului la informare.

Practic, lucrurile stau cu totul altfel. În primul rând, această libertate trebuie văzută pe două niveluri: unul general, care se referă la presa ca instituţie, şi unul individual, care priveşte strict jurnalistul.

La nivel general, manualele şi studiile de specialitate sunt de acord că nu se poate vorbi de o libertate a presei decât la nivel declarativ. Atâta timp cât produsul mediatic reprezintă un bun care se vinde cu mult sub costul său de producţie, ar fi o utopie să se susţină că o publicaţie, un post radio sau TV, ori un trust media este absolut independent. Funcţionarea respectivelor entităţi media este, în acest fel, supusă unor presiuni pe care unii teoreticieni în domeniu le consideră a veni atât din domeniul economic (materie primă, oferte publicitare, grupul patronal care administrează fondurile financiare), cât şi politic sau social (mijloace legislative, intervenţii directe ale structurilor Puterii, iniţiative ale organizaţiilor neguvernamentale).

Chiar dacă la prima vedere pare paradoxal, la nivel individual lucrurile stau exact invers. Într-o societate democratică – fie ea şi în tranziţie –, guvernată de un stat de drept, jurnalistul se poate exprima în deplină libertate constituţională. Dacă politica editorială a publicaţiei la care lucrează este în concordanţă cu convingerile sale, atunci jurnalistul poate lucra fără constrângeri. Dacă nu, are posibilitatea de a pleca la o altă publicaţie a cărei politică editorială este în consonanţă cu convingerile sale. Un exemplu edificator poate fi migrarea cu arme şi bagaje a echipei redacţionale conduse de Ovidiu Ioaniţoaia de la "Pro sport" la "Gazeta sporturilor" sau opţiunea unui număr însemnat de jurnalişti de la "Adevărul" de a-şi urma liderii la nou-înfiinţata publicaţie "Gândul".

Dacă la nivelul presei, pe care noi o numim civilă, lucrurile sunt relativ aşezate, care este situaţia în partea militară a breslei?

La nivel general, lucrurile stau la fel ca în varianta civilă, cu singura diferenţă că nu sunt presiuni de natură externă. Prin reglementări interne (R.P. – 1 Instrucţiuni privind activitatea de relaţii publice în armată), presei militare i se atribuie misiunea de "a contribui, prin mijloace specifice, la informarea internă a personalului armatei şi de a participa la realizarea transparenţei activităţilor Armatei României" (RP1, art.16). Activitatea se desfăşoară "în conformitate cu legile ţării şi principiile constituţionale ale libertăţii presei şi ale libertăţii de exprimare şi de creaţie" dar "cu respectarea prevederilor «Strategiei de Comunicare a Ministerului Apărării Naţionale»" (RP1,art.17).

Acestea fiind datele, libertatea presei este trasată clar în limitele sus-amintitei strategii, prin care se doreşte – ca oriunde în lume dealtfel – crearea unei imagini favorabile a Armatei. Astfel, instituţia militară devine generator de presiune asupra presei subordonate.

La nivel individual, jurnalistul militar este definit ca "persoana încadrată în statul de organizare al redacţiei unui mijloc militar de informare în masă pe funcţie de redactor, secretar/secretar general de redacţie, fotoreporter sau cameraman" (RP-1, art.24). Printre obligaţiile sale de serviciu se înscriu apărarea onoarei şi demnităţii instituţiei militare, "în deplinul respect al adevărului" (RP.1, art.25, lit.a) şi să "nu prejudicieze imaginea instituţiei militare prin materialele pe care le semnează" (art. 25, lit.f). Sunt două prevederi care, cel puţin teoretic, pot intra în conflict atunci când ziaristul militar "în deplinul respect al adevărului" este în situaţia de a scrie articole care prejudiciază "imaginea instituţiei militare".

Ar fi o situaţie demnă de Apostol Bologa: scriind articolul, jurnalistul militar se plasează în afara statutului său, iar dacă nu îl scrie, intră în conflict cu propria conştiinţă. În partea civilă a presei rezolvarea este foarte simplă; ziaristul pleacă la o altă publicaţie. Confratele său militar nu are această opţiune, deoarece oriunde s-ar duce în presa militară, condiţiile sunt aceleaşi. Este astfel în postura hilară a lui Adam când a trebuit să îşi aleagă nevasta.

La modul practic, jurnalistul militar se confruntă cu altă situaţie. Din dorinţa proprie sau indusă de a realiza o imagine pozitivă a instituţiei din care face parte, în paginile publicaţiilor noastre ajung cu precădere elementele agreabile ale cotidianului militar şi foarte rar unele deficienţe de sistem, hiatusuri în comunicare ori alte aspecte mai puţin plăcute. În acest fel, credibilitatea publicaţiilor se erodează, iar "Strategia de Comunicare a Ministerului Apărării Naţionale", oricât de bine ar fi gândită, riscă să nu îşi atingă scopul. Cât despre publicaţiile noastre, riscă un retour en arrière, devenind valoroase din punct de vedere tehnic şi estetic, însă golite de conţinut.

 

Descărcare text Sus
REDACŢII RADIO DIN ORGANICA S.M.F.T.
Webdesign: LTC Dragoş ANGHELACHE