Header image

PUBLICAŢIE EDITATĂ DE
STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE
ISSN 1842-3817

|
|
|
|
|
|
 
 
 
 

 
 
MESAJUL ŞEFULUI STATULUI MAJOR
AL FORŢELOR TERESTRE
CU PRILEJUL DESCHIDERII
ANULUI DE INSTRUCŢIE 2008
General-locotenent dr. Teodor Frunzeti

Transformarea şi adaptarea Alianţei la noul context de securitate se finalizează, îndeosebi, prin revalorizarea factorului militar ca sur­să principală de credibilitate. Transformarea Armatei României, circum­scri­să transformării NATO, are implicaţii majore asupra menirii şi pers­pec­­tivei resurselor Forţelor Terestre.

Transformarea Armatei României – circumscrisă
transformării Alianţei

"Credibilitatea NATO – remarca fostul său secretar general, lordul George Robertson –  este şi va fi determinată în viitor de capabilităţile sale militare"[1]. Rostul transformării NATO este crearea acelor noi capabi­li­tăţi militare, care permit forţelor să ducă operaţii în întregul spectru de con­flicte, menţinerea consensului în procesul decizional al Alianţei, chiar în contextul extinderii sale, precum şi stabilirea unui nou tip de relaţii cu UE, Rusia, Ucraina, inclusiv cu state din spaţiul Caucaz – Asia Centrală şi cel mediteranean.

Noile concepte operaţionale, semnificative, pe care se întemeiază procesul, au ca esenţă crearea  şi utilizarea forţelor transformate.                                

Conceptul operaţional de creare a forţelor transformate se finalizează prin forţe de răspuns întrunite, capabile să fie introduse în timp scurt în ope­raţie; sisteme informaţionale puternice pentru proiectarea şi evaluarea dispunerii spaţiale a forţelor în reţea; sisteme de protecţie a forţelor cu des­fă­şurare accelerată în teatru; capacitatea de a asigura prezenţa forţelor în afara teritoriului şi o mai bună mobilitate pentru o desfăşurare rapidă; in­ter­operabilitatea forţelor în operaţii multinaţionale.

Conceptul operaţional pentru utilizarea forţelor transformate vizează: capacitatea de a interzice pătrunderea adversarului în zonă; creşterea capa­cităţii de lovire în adâncime prin utilizarea evaluărilor aeriene tactice; ope­raţii de sprijin nemijlocit şi manevre în adâncime, decisive, prin evaluarea de la sol; operaţii planificate din timp şi sustenabile.

Reforma Armatei României se definea printr-un spectru de obiective convergente către dezideratul dobândirii calităţii de membru al Alianţei Nord-Atlantice. Statutul, odată dobândit, impune lărgirea gamei de obiective şi procese, având în centru pe cele pentru pregătirea forţelor participante la apărarea colectivă şi realizarea capacităţilor necesare întregii ga­me de operaţiuni, de la cele de management al crizelor, până la cele multinaţionale de combatere a terorismului.

Transformarea Armatei României porneşte de la premisele din abordarea potenţială a noilor modalităţi de ducere a războiului, duce la schimbări esenţiale în conţinutul conceptelor operaţionale, în structura de forţe, precum şi în sistemul de planificare, programare, bugetare, pentru a reali­za acele forţe şi capabilităţi care se pot adapta şi răspunde rapid la noile pro­vocări, la circumstanţe neaşteptate, respectiv acele forţe capabile să ac­ţioneze întrunit, bazate pe reţea şi distribuite adecvat, cu un sistem de co­man­dă şi control în măsură să asigure superioritatea în luarea rapidă a de­ci­ziei şi obţinerea efectelor maxime în câmpul de luptă.

Scopul fundamental al transformării este realizarea interoperabilităţii depline cu armatele statelor membre NATO în domeniul operaţiilor, în con­­cepţia privind desfăşurarea şi dislocarea forţelor, în eficientizarea susţi­nerii logistice, în pregătirea pentru viitor, precum şi în alte domenii.

Integrarea în Alianţa Nord-Atlantică impune transformarea armatei, dintr-o fostă instituţie de apărare, într-una nouă, cu misiuni complexe, cu structura adaptată la mediul de securitate actual şi aptă să asigure înde­pli­nirea angajamentelor României ca membru NATO şi al Uniunii Europene, în concordanţă cu fenomenele şi procesele implicate de transformarea Ali­anţei.

Transformarea Armatei României, în perioada 2007-2025, este proiectată în trei etape distincte ca elemente de conţinut, ca termene solicitate de Alianţă (cerinţele din  Obiectivele Forţei), precum şi ca  cerinţe ale procesului de integrare în NATO.

Prima etapă – finalizarea restructurărilor de bază, până la sfârşitul anului 2007 şi îndeplinirea obiectivelor, pe termen scurt, ale procesului de trans­formare a Armatei.

Etapa a doua – premisele integrării depline în NATO şi UE în perioada 2008-2015, cu îndeplinirea obiectivelor, pe termen mediu, ale procesului de transformare.

Cea de-a treia etapă - consolidarea integrării şi armonizării în cadrul NATO şi UE şi îndeplinirea obiectivelor pe termen lung, în perioada 2016-2025.

Prin acest amplu proces, Forţele Terestre – cea mai importantă categorie de forţe – sunt circumscrise transformării Armatei României, iar re­sur­sele lor trebuie să cunoască noi direcţii de acţiune pentru a se implementa în noul demers.

Printre rezultatele transformării Forţelor Terestre şi resurselor lor, în po­ziţii centrale se situează realizarea unor structuri mai reduse (numeric), com­plet profesionalizate, moderne, cu un grad sporit de mobilitate, efi­cien­te, structuri flexibile şi dislocabile, capabile de a fi angajate, utilizate şi susţinute în orice teatru de operaţii, pentru a acţiona întrunit în întregul spectru de misiuni asumate de NATO, concomitent cu adaptarea la procesul de transformare a Alianţei. Instrumentele de materializare sunt cuprin­se în proiectele pe domenii şi concretizate pe direcţii de acţiune, în ansamblul tuturor resurselor:

1. Asumarea şi îndeplinirea obligaţiilor faţă de NATO;
2. Pregătirea şi participarea la misiunile UE;
3. Modernizarea managementului resurselor umane;  creşterea calităţii vieţii personalului; remodelarea şi eficientizarea învăţământului militar;
4. Remodelarea structurilor de suport logistic; optimizarea sistemului de planificare, programare, bugetare, evaluare şi modernizarea coordonată a echipamentelor militare.
     

Transformarea în domeniul resurselor umane 

Modernizarea managementului resurselor umane este un demers centrat pe componenta fundamentală a Forţelor Terestre – forţa umană – dar are implicaţii majore şi contribuţii substanţiale şi în realizarea celorlalte proiecte, enumerate anterior.

Managementul resurselor umane în Forţele Terestre este circumscris am­plului proces de transformare şi modernizare prin care trece Armata României.

Obiectivul general al transformării în acest domeniu vizează proiec­tarea şi implementarea unui management eficient al carierei tuturor categoriilor de personal, conexarea sistemului de formare şi perfecţionare a ca­drelor militare la cerinţele sistemului educaţional naţional şi punerea lui în concordanţă cu exigenţele şi evoluţia similară din armatele statelor membre NATO şi ale Uniunii Europene.

Printre direcţiile acţiunii pentru înfăptuirea obiectivului au prioritate: implementarea criteriilor din Convenţia de la Bologna în sistemul de transformare şi perfecţionare a resurselor umane; modernizarea cadrului legis­lativ specific; finalizarea sistemului gestiunii informatizate a personalului; dezvoltarea motivării profesionale (venituri salariale, calitatea vieţii); ridicarea protecţiei sociale la condiţiile şi standardele NATO (îndeosebi în asis­tenţa medicală şi refacerea capacităţii de muncă), precum şi a politicilor pen­tru cadrele militare în rezervă, în retragere şi veteranii de război.

Concomitent se acţionează pentru introducerea noului sistem de pro­mo­vare a profesiei militare (recrutare şi selecţionare) pe baza principiului separării politicilor de execuţie, la fel ca şi a celor din managementul carierei individuale, descentralizat pe niveluri: SMG pentru toate cadrele din categoria specialişti, precum şi pentru cei cu grade de general, colonel, locotenent–colonel; statele-majore ale categoriilor de forţe pentru toţi ofi­ţe­rii până la gradul de maior (inclusiv), toţi maiştrii militari şi subofiţerii.

Forţele Terestre, deţinând aproximativ 2/3 din forţele active la pace ale Armatei României, trebuie să aibă resursa umană capabilă de a se proiecta rapid, generând atât forţele specifice şi apte să răspundă la situaţii de criză, cât şi forţe din cadrul celor active şi de rezervă în cazul unui conflict armat major.

Implementarea graduală a politicilor de personal în Forţele Terestre du­ce la modificări importante de efective, pe etape. De la cei 65.500 militari şi civili (7.500 ofiţeri; 14.000 maiştri militari şi subofiţeri; 15.000 mili­tari angajaţi cu contract; 19.000 militari în termen; 9.000 civili) existenţi în 2003, la sfârşitul anului 2007, cifra totală va fi de 48.000 (6.000  ofiţeri, 13.500 maiştri militari şi subofiţeri; 22.500 soldaţi şi gradaţi voluntari; 2.000 de elevi şi studenţi; 4.000 personal civil), iar în anul 2015 se preconizează a fi de 49.500 (mai mult cu 500 de ofiţeri; 1.500 maiştri militari şi subofiţeri; 2.000 de soldaţi şi gradaţi voluntari şi mai puţin cu 500 personal civil).

În plan calitativ aceste cifre corespund proiectării structurilor după modelul piramidal de alocare a posturilor şi aplicării politicilor de promo­vare în cariera militară, bazată pe competenţă, şanse egale şi competiţie, precum şi prin controlarea fluxurilor de intrare, de ieşire şi de promovare, pentru menţinerea ponderii stabilite fiecărui grad militar.

Prin procesul de transformare se pune accent deosebit pe remodelarea structurilor Forţelor Terestre în sensul corelării cu capabilităţile şi cerinţele stabilite/asamblate, pe tipurile de structuri, precum şi pentru asigurarea nive­lurilor de completare, conform prevederilor din Catalogul de cerinţe NATO, dar şi în concordanţă cu lecţiile învăţate în teatrele de operaţii şi concluziile desprinse din evaluările structurilor destinate NATO.

 

Transformarea logisticii

Pentru trecerea la o logistică modernă trebuie parcurs drumul "de la procese logistice în reţea, către logistica prin centre de reţea, spre ţinta de a crea o planificare şi execuţie în cooperare a logisticii"[2], respectiv trecerea de la logistica bazată pe aprovizionare, la alta flexibilă, agilă, bazată pe distribuţie. Dacă în prezent logistica Forţelor Terestre răspunde ce­rin­ţelor susţinerii luptătorilor, este evidentă necesitatea asigurării flexibili­tăţii, agilităţii, mobilităţii şi interoperabilităţii elementelor necesare pentru suportul logistic al viitoarelor forţe proiectate.

Transformarea logisticii se concretizează în toate componentele sale: aprovizionare, transporturi, mentenanţă, infrastructură, asistenţă medicală, servicii de campanie.

În aprovizionare sunt vizate acele elemente care duc la eficientizarea acestui proces: reducerea timpului de aşteptare (al beneficiarului), livrarea la timpul stabilit, vizibilitatea totală a echipamentelor.

Reducerea timpului de aşteptare (al beneficiarului) înlocuieşte valoa­rea medie a cantităţii asigurate (element principal pentru măsurarea livră­ri­lor), ca nou instrument care măsoară timpul total, din momentul documentării cererii şi până când beneficiarul primeşte materialul solicitat. Be­ne­ficiarul apreciază dacă lanţul de aprovizionare este eficient.

Livrarea la timpul stabilit este o altă schimbare majoră pentru procese­le de distribuţie. Prin simplificarea stabilirii priorităţilor, livrarea la timpul stabilit dă beneficiarului garanţia că va primi echipamentele conform gra­fi­cului, îi permite să fixeze standarde realiste, reactive, bazate pe nivelul de încredere al luptătorilor şi să adopte cele mai bune decizii. Totodată, per­mite şi măsurarea eficienţei sprijinului logistic acordat luptătorului.

Vizibilitatea totală a echipamentelor se asigură prin tehnologia de iden­tificare automată (AIT), utilizată în punctele critice ale sistemului lo­gistic, pentru colectarea cu acurateţe a datelor şi crearea unui mediu de trans­fer a informaţiei utile. Introducerea echipamentelor permite vizibilita­tea, atât în staţionare şi în tranzit, cât şi asupra întregului proces (achiziţie, mentenanţă etc.).

Totodată, transformarea aprovizionării răspunde dar şi favorizează ce­rinţa de a implementa Sistemul Informatic Logistic în Forţele Terestre, ca parte componentă a Sistemului Informatic de Sprijin al Acţiunilor Militare, creând astfel premisele realizării managementului integrat al tuturor resur­selor de apărare.

Sistemul Informatic Logistic se implementează, etapizat, până în 2009 şi acoperă următoarele arii funcţionale: cererile de materiale, achiziţia, ex­pe­dierea şi recepţia produselor, gestionarea stocurilor, pe cele cinci clase de produse, gestiunea mijloacelor fixe şi managementul financiar.

Într-un context mai larg, transformarea aprovozionării este strâns lega­tă, chiar dependentă de implementarea noii Concepţii Logistice a Armatei României în forţele terestre, pentru care considerăm că este necesară trans­formarea sistemului de achiziţii de tehnică, materiale şi servicii, prin re­modelarea celui actual centralizat şi descentralizat, pe niveluri de competenţă, astfel: centralizat, de către Departamentul pentru Armamente, Co­man­damentul Logistic Întrunit, Direcţia Domenii şi Infrastructuri, Coman­damentul Comunicaţiilor şi Informaticii, Direcţia Medicală; descentralizat, de către Brigăzile  Logistice/C.A.Trt., batalioanele logistice/Bg., precum şi prin structurile cu competenţe de achiziţii din compunerea marilor unităţi şi unităţi ale Forţelor Terestre.

Prin măsurile şi direcţiile de acţiune prezentate mai sus, pentru optimi­zarea şi eficientizarea fluxurilor apreciem că va creşte şi eficienţa lanţului de aprovizionare cu materiale atât pentru sprijinul logistic al operaţiilor pe teritoriul naţional, cât şi al forţelor dislocate în teatrele de operaţii.

Transformarea transporturilor, la nivelul Forţelor Terestre, va asi­gu­ra, în principiu, cerinţele de dislocare şi mobilitate, prin concentrarea şi an­gajarea forţelor, la timpul şi locul corespunzător (capabilitate de disloca­re), pentru a fi în măsură să se deplaseze rapid, de îndată ce au fost des­fă­şurate (mobilitatea).

Eficientizarea întregului proces (organizare, planificare şi executare) al transporturilor de aprovizionare şi evacuare este o măsură importantă pentru realizarea deplasării în spaţiu a tuturor categoriilor de materiale din resursele repartizate depozitelor marilor unităţi şi unităţilor şi de la acestea la subunităţile luptătoare.

Realizarea, în cooperare cu celelalte structuri abilitate, a capabili­tă­ţilor de transport strategic constituie o altă măsură importantă pentru transporturile pe calea ferată, pe apă şi pe calea aerului, a tehnicii şi materialelor atunci când marile unităţi şi unităţile se deplasează dintr-o zonă de operaţie în alta, sau când dinspre celelalte zone de operaţii trebuie transportate tehnică şi materiale în folosul lor.

Pentru structurile participante la operaţiuni în afara teritoriului naţio­nal, tehnica, echipamentele şi materialele se transportă pe calea ferată sau cu mijloace de transport maritim, iar personalul pe calea aerului, în conformitate cu acordurile şi înţelegerile încheiate.

Planificarea şi efectuarea transporturilor şi dislocării forţelor are la ba­ză Sistemul Aliat de Dislocare, Mişcare şi Transport (ADAMS), cu următoarele avantaje: scurtarea timpului prin planificarea după proceduri standard de execuţie atât în cadrul ţărilor membre, cât şi în comandamentele NATO; optimizarea coordonării utilizării mijloacelor şi infrastructurilor de transport, evitând blocajele de trafic şi aglomerarea porturilor (aeroportu­rilor) de debarcare/îmbarcare; scurtarea timpului de execuţie a transportu­rilor prin folosirea judicioasă a reţelelor de căi de comunicaţie şi a capaci­tăţilor porturilor (aeroporturilor) de debarcare/îmbarcare; pe timpul deru­lă­rii, planificatorii au posibilitatea să monitorizeze activităţile planificate şi să le ajusteze pentru îndeplinirea obiectivelor propuse; reţea securizată de efectuare a schimbului de date între naţiuni şi comandamentele NATO; proceduri standard de elaborare şi combinare a planurilor de disloca­re/re­dislocare; instrument de analiză a planurilor de dislocare/redislocare elabo­rate.

Avantajele acestui sistem, mai ales pentru interoperabilitatea cu struc­tu­rile NATO, determină continuarea procesului pentru implementarea sa într-o primă etapă, pe termen scurt, la nivelul Centrului de Coordonare a Miş­cării (CCM) şi Categorii de Forţe Armate (CFA), urmând ca, în etapa a doua, pe termen mediu, să fie extins la nivelul diviziei naţionale şi al ma­rilor unităţi (nivel brigadă) ce vor fi puse la dispoziţia NATO.

Măsuri specifice au fost adoptate pe linia asigurării de comunicaţii vi­zând îndeosebi viabilitatea acestora (întreţinerea, repararea şi restabilirea că­ilor de comunicaţii), serviciul de comenduire şi îndrumare a circulaţiei, paza şi apărarea lucrărilor de artă de pe căile de comunicaţii şi asigurarea pa­zei coloanelor şi a convoaielor de transport materiale.

Totodată, continuă preocupările pentru a întări viabilitatea structurilor şi a ridica nivelul de dotare, pentru îndeplinirea misiunilor specifice, precum şi pentru înfăptuirea altor măsuri, care vizează, în principal: îmbu­nă­tă­ţirea legislaţiei în domeniu şi armonizarea acesteia la cerinţele NATO şi UE; încheierea de înţelegeri specifice (acorduri, memorandumuri, contrac­te în aşteptare) care să faciliteze accesul şi să asigure resursele de transport strategic pentru completarea deficitelor; asigurarea, în cooperare, a capabi­li­tăţilor de transport strategic, necesare dislocării, susţinerii şi redislocării forţelor alocate la NATO şi UE; asigurarea capabilităţilor necesare pentru recepţia, staţionarea şi continuarea deplasării forţelor în teatrele de operaţii (RSOM), concomitent cu continuarea pregătirii personalului destinat înca­dră­rii funcţiilor specifice în Unităţile Logistice Multinaţional Integrate (MILU) pentru Mişcare şi Transport.

Mentenanţa în Forţele Terestre va cunoaşte, de asemenea, transformări esenţiale, în deplină concordanţă cu noua Concepţie de restructurare a sistemului de mentenanţă în Armata României şi Dispoziţia şefului SMG pentru aplicarea unitară a acesteia.

Creşterea eficienţei intervenţiilor de mentenanţă este o direcţie priori­tară, de importanţă în acţiune, pentru a realiza capabilităţi modulare compuse din  materiale, manoperă şi echipamente, un nou sistem modular cu efecte pozitive, semnificative asupra readiness-ului unei unităţi luptătoare.

Creşterea eficienţei diagnosticării este o altă direcţie de acţiune în trans­formarea sistemului de mentenanţă al Forţelor Terestre. Sistemele de diagnoză încorporate şi înlocuirea simplă a elementelor defecte vor determina reducerea numărului de persoane implicate în procesul de mentenanţă.

Externalizarea graduală a unor lucrări de mentenanţă este o altă pre­o­cupare majoră. Externalizarea mentenanţei trebuie să vizeze prioritar cate­goriile de echipamente tehnice: nou introduse în înzestrare; aflate în tea­tre­le de operaţii; provenite din import şi a celor a căror fabricaţie a încetat.

Pentru echipamentele tehnice nou introduse în înzestrare, la elaborarea DNM, DCO şi a caietelor de sarcini trebuie să se prevadă, explicit: opţiu­nea achizitorului de a contracta, concomitent, şi pachetul ILS (Sistem Lo­gis­tic Integrat); intervenţiile de mentenanţă; perioada de exploatare a acestora şi casarea la terminarea duratei de viaţă. Costurile de mentenanţă prevăzute a se aloca anual trebuie să fie de circa 8-10% din valoarea produsului[3].

În cazul tehnicii şi tehnologiei informatice se va specifica inclusiv asi­gu­rarea constantă a nivelului tehnic, prin up-grade (modernizare).

Managementul ciclului total de viaţă îşi propune, în primul rând, să îm­bunătăţească suportul sistemului de armament prin stabilirea responsa­bi­lităţilor şi contabilizarea tuturor acţiunilor pentru respectivul suport cu îndeplinirea acelor cerinţe ale luptătorului agreate în cadrul managementu­lui superior al programului. Implementarea imediată a acestor soluţii necesită training adecvat şi suportul complet al comandanţilor de la toate nive­lurile. Managerii de program sunt răspunzători pentru întregul ciclu de via­ţă al sistemului privind: respectarea termenelor de achiziţie, îndeplinirea ce­­rinţelor de performanţă, integrarea suportului şi a mentenabilităţii pe tim­pul procesului de achiziţie, îndeplinirea sau depăşirea performanţelor pe parcursul întregului ciclu de viaţă.

În mentenanţa echipamentelor tehnice din teatrele de operaţii, ple­când de la modul deficitar actual, îndeosebi la lucrările de nivel intermediar şi general realizate cu agenţi economici şi/sau structuri militare abilitate (timpul mare de intervenţie, până la remediere; conţinutul redus de piese, scule şi accesorii din completele de întreţinere; condiţiile puse de agen­tul economic pentru efectuarea lucrărilor; avizele de securitate şi pro­tec­ţie pentru personalul agenţilor economici etc.) avem în vedere, pe termen scurt şi mediu, creşterea capabilităţilor structurilor (înzestrare, dotare şi încadrare cu personal specializat) din organica forţelor destinate a ac­ţio­na în teatrele de operaţii.

Experienţa acumulată în teatrele de operaţii a demonstrat că numai o struc­tură de mentenanţă mobilă - corespunzător dimensionată, bine înzes­tra­tă, specializată în executarea diferitelor activităţi specifice şi asigurată cu completele de piese de schimb şi materiale necesare - este capabilă să re­facă în timp optim starea de operativitate a tehnicii - aspect esenţial, necesar continuării derulării acţiunilor.

Ca un alt domeniu specific avem în vedere realizarea unei infrastructuri flexibile, indispensabilă în asigurarea unui suport logistic, de nivel ri­dicat, pentru realizarea operaţiunilor de transport, distribuţie şi aprovi­zio­nare.

Creşterea calităţii condiţiilor de odihnă şi lucru este de importanţă cru­cială şi accentul trebuie pus pe stabilirea modalităţilor şi posibilităţilor de dislocare a trupelor în localităţile din zona acţiunilor de luptă, de asigu­rare a cazării şi odihnei acestora. Preocupările şi măsurile concrete vizează atât mijloacele din dotare, cât şi oportunităţile oferite în zonă de populaţia civilă sau de firme specializate, în funcţie de specificul misiunii, de zona acţiunilor militare, de resursele financiare la dispoziţie şi nu în ultimul rând, de legislaţia locală sau internaţională în vigoare.

Asigurarea facilităţilor oferite de Forţele Terestre în calitate de gaz­dă (Sprijinul Naţiunii Gazdă - HNS) reprezintă o problematică actuală şi de mare importanţă. Pentru sprijinul necesar celorlalte state membre NATO a fost elaborat Catalogul de Capabilităţi al României cu facilităţi de cazare, hrănire, instruire, transport, de depozitare militare sau civile, destinate sto­că­rii unor categorii de materiale şi pentru constituirea, din timp de pace, a unor Capacităţi de Depozitare Integrate potrivit Catalogului de Capa­bili­tăţi NATO.

Prin transformările în domeniul asistenţei medicale, o măsură im­portantă trebuie să fie creşterea eficienţei acţiunilor preventive, pentru re­du­cerea mortalităţii pe câmpul de luptă. Această evoluţie împinge suportul medical înainte, pe calea implementării unor tehnici moderne de stabi­li­zare a răniţilor şi de evacuare aero-medicală în timp util. Echipamentele me­dicale constituite într-un pachet complex de asistenţă în teatrul de ope­ra­ţii se vor reduce cantitativ, dar va creşte calitativ suportul asigurat prin facilităţi medicale modulare, containerizate, specifice misiunilor, îmbarca­te pe nave maritime de suport logistic sau asigurate în cadrul facilităţilor su­portului naţiunii-gazdă.

Creşterea vitezei de răspuns a sistemului medical este o altă direcţie de acţiune importantă pentru asistenţa medicală de urgenţă, chiar şi în si­tua­ţia unor distanţe mari. Evacuarea medicală cu echipele de intervenţie de urgenţă se va realiza utilizând experienţele în domeniu ale echipelor de in­ter­venţie la accidente rutiere grave sau la calamităţi. Aceasta înseamnă că vor fi utilizate, acolo unde este posibil, soluţii viabile testate, în cooperare cu sectorul civil, creându-se premisa utilizării mai eficiente a capabilită­ţi­lor militare, numai pentru  anumite situaţii speciale.

Concomitent se acţionează şi pentru creşterea eficienţei asistenţei me­di­cale la nivel brigadă şi divizie, prin asigurarea facilităţilor medicale ROL 2 şi ROL 2+ şi implementarea, pe termen mediu, la nivelul Forţelor Terestre, a sistemului medical de informare şi coordonare (MEDICS), in­clu­zând sistemul medical de management al informaţiei (MIMS). 

La nivelul structurilor Forţelor Terestre (atât în ţară cât şi T.O.), asistenţa medicală este de nivel ROL 1, dar la nivel brigadă şi, în perspectivă, la nivel cadru de divizie, sunt deja luate măsuri pentru achiziţia echipamentelor necesare unor formaţiuni medicale ROL 2 care, în conformitate cu noile state de organizare ce urmează a fi proiectate, vor avea funcţii de medici specialişti (chirurg, ortoped, anestezist, infecţionist, personal sanitar mediu), precum şi un număr suplimentar de paturi şi unităţi de tratament cu aparatură medicală specifică. De asemenea, acestea vor fi înzestrate cu un număr suplimentar de autosanitare atât pentru evacuarea răni­ţi­lor şi bolnavilor de la ROL 1 la ROL 2, cât şi pentru evacuările de la ROL 2 la ROL 3.

Suportul medical al Forţelor Terestre va fi afectat de transformările în­tre­gii armate şi se va adapta schimbărilor structurale şi misiunilor acesteia. Planificarea suportului medical va fi parte integrantă a suportului logistic al operaţiilor, în funcţie de natura şi specificul misiunii, riscuri, caracteristici epidemiologice, caracteristici geoclimatice etc. Se va dezvolta constant gradul de interoperabilitate cu structuri similare ale Alianţei, prin implementarea în continuare a standardelor operaţionale.

Rezultatele obţinute de armatele unor state membre NATO confirmă ideea că organizaţiile care pot implementa cu succes externalizarea servi­ciilor drept suport pentru îndeplinirea unor misiuni, se pot orienta şi concentra pe îndeplinirea mai eficientă a obiectivelor principale ale acestora. Din această perspectivă, apreciem că implementarea externalizării servi­cii­lor suport va permite concentrarea pe îndeplinirea cerinţelor operaţio­nale la un nivel ridicat de profesionalism.

Externalizarea competenţelor secundare este una din cele mai bune prac­tici comerciale, care poate reduce costurile şi poate facilita achiziţia unor tehnologii de vârf. Prahalad şi Hamel[4] argumentează că o competiţie a viitorului este parţial o competiţie pentru a construi şi utiliza competenţe principale. Deoarece aceste competenţe sunt atât de importante pentru evo­luţia unei organizaţii, trebuie evitată diminuarea nivelului de performanţă al acestora.

În concluzie, transformarea forţelor de logistică la nivelul Forţelor Te­restre, ce are ca scop, bineînţeles, asigurarea interoperabilităţii cu structu­rile similare ale celorlalte state membre NATO şi garantarea succesului misiunilor, constituie un demers extrem de complex, care nu poate fi reali­zat decât gradual, prin tratarea tuturor componentelor şi subsistemelor într-un mod integrat din punct de vedere conceptual şi acţional.

NOTE:

1. Statul Major General, Implicaţiile transformării Alianţei Nord–Atlantice asupra pla­ni­ficării forţei, instrucţiei, educaţiei şi achiziţiilor în Armata României–Studiu, Bucureşti, 2004, p. 15.

2. US Defense Logistic Agency, Focused Logistics Campaign Plan, 2004, p. 19.

3. James V. Jones, Integrated Logistics Support Handbook, TAB BooksInc., USA, 1987, p. 114.

4. C.K.Prahalad and Gary Hamel, The Core Competence of a Corporation, Harvard Business Review (May-June 1990), p. 24.
    



DESCĂRCARE CA FIŞIER PDF FIŞIER TEXT

 





 

  Webdesign LTC Dragos Anghelache