Header image
BULETIN DE TEORIE MILITARĂ EDITAT DE
STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE
ISSN 20665-4022
|
|
|
|
|
|
 
 
 
 

 
 
CONSIDERAŢII PRIVIND APLICAREA OPERAŢIILOR PE BAZĂ DE EFECTE ÎN CADRUL OPERAŢIILOR DE STABILITATE ŞI SPRIJIN
Colonel Dan-Florin GRECU
Maior Cornel SCURT

Transformările produse în mediul internaţional de securitate în ultima perioadă au făcut ca atenţia comunităţii internaţionale să se îndrepte către clarificarea unor abordări care să contribuie la consolidarea păcii şi securităţii mondiale, la reducerea stărilor conflictuale de orice natură, implicit, la reducerea, până la eliminare, acolo unde este posibil, a cauzelor ce le generează. Evoluţia situaţiei din teatrele de operaţii din  Irak sau Afganistan demonstrează faptul că a deţine un număr mare de arme şi facilităţi logistice nu este suficient, ridică provocări semnificative la adresa eficacităţii acţiunilor întreprinse şi generează noi preocupări privind  gradul de adaptare a forţelor participante la acţiuni  asimetrice.

 În consecinţă, sunt tot mai intense preocupările şi dezbaterile în rândul teoreticienilor şi comandanţilor militari din întreaga lume pentru găsirea unor soluţii viabile în gestionarea situaţiilor de criză care au generat procesul complex de transformări pe care armatele moderne îl parcurg în prezent. În cadrul acestui proces, concepte precum "război bazat pe reţea" sau "operaţii bazate pe efecte" deschid noi perspective privind utilizarea forţelor armate1.

Armata României şi implicit forţele terestre au intrat şi ele pe făgaşul transformărilor şi adaptărilor impuse de evoluţiile din mediul de securitate internaţional. În acest sens, în Strategia de transformare a Armatei României, este subliniat faptul că "procesul de transformare va urmări îndeplinirea cerinţelor impuse de războiul bazat pe reţea şi operaţiile bazate pe efecte"2.

Acest articol va încerca să examineze conceptul operaţii bazate pe efect (EBO) în cadrul operaţiilor de stabilitate şi sprijin pornind de la  definiţia EBO acceptată de NATO: " ... aplicarea cuprinzătoare şi coerentă a diferitelor instrumente ale Alianţei, combinată cu cooperarea practică cu actorii implicaţi din afara NATO, pentru crearea efectelor necesare îndeplinirii obiectivelor planificate şi, în cele din urmă, a situaţiei finale dorite de Alianţă"3.

Operaţiile de stabilitate şi sprijin au un caracter complex. Complexitatea operaţiilor de stabilitate derivă din faptul că sunt supuse în permanenţă influenţelor externe politice, sociale, economice, religioase şi de altă natură, care cer o maximă flexibilitate şi adaptabilitate din partea factorului militar implicat. O succintă analiză a operaţiilor de stabilitate reliefează următoarele aspecte definitorii ale acestora:

– obiectivele operaţiilor de stabilitate pot fi îndeplinite în timp de pace, de criză, precum şi în perioada unor stări conflictuale, în mod selectiv şi restrictiv, şi vizează în principal descurajarea sau prevenirea războiului şi promovarea păcii;
– operaţiile de stabilitate se supun unor sensibilităţi de natură politică, manifestate prin forme nonviolente, în cadrul cărora militarii nu sunt, adesea, principalii actori;
– spre deosebire de operaţiile specifice războiului (guvernate de legi specifice), operaţiile de stabilitate presupun un set de reguli de angajare (de regulă mai restrictive, în funcţie de tipul acestora);
– spre deosebire de război, în care obiectivele politice direcţionează acţiunile militare doar la nivel strategic, în operaţiile de stabilitate, obiectivele politice deţin supremaţia asupra obiectivelor militare, pe care le determină la toate nivelurile, de la cel tactic la cel strategic.
Astfel, în cadrul operaţiilor de stabilitate, deşi acţiunile militare directe au aplicabilitate, efectele generate pot intra în conflict cu obiectivele altor participanţi mandataţi temporar (de) la nivele înalte. De aceea, considerăm că scopul principal al structurilor angajate în operaţii de stabilitate constă în desfăşurarea unor operaţiuni coordonate şi sinergice care să producă efectele dorite.

Operaţiile de stabilitate au printre scopuri: protejarea intereselor naţionale; promovarea păcii; respectarea unor tratate sau înţelegeri internaţionale; prevenirea războiului; promovarea sau instaurarea păcii; protejarea vieţii şi proprietăţii; menţinerea credibilităţii internaţionale a statului respectiv; prevenirea, descurajarea sau răspunsul la acţiunile teroriste; sprijinirea autorităţilor civile în rezolvarea situaţiilor de criză internă4.

De aceea, implementarea procesului EBO în cadrul operaţiilor de stabilitate trebuie să vizeze în principal următoarele:
– planificarea bazată pe efecte;
– execuţia bazată pe efecte;
–evaluarea bazată pe efecte;
– dezvoltarea cunoştinţelor de bază, legate de operaţiile bazate pe efecte.

Planificarea bazată de efecte implică crearea şi manipularea evenimentelor folosind capacităţi letale sau nonletale care modifică comportamentul şi intenţiile unui adversar într-o manieră apropiată de ceea ce se intenţiona iniţial5. Angajarea unei abordări bazată pe efecte se regăseşte deja în actualul proces de planificare operaţională. O abordare a planificării bazate pe efecte creşte abilitatea forţelor participante în atingerea obiectivelor militare deoarece nu ia în considerare doar utilizarea forţei militare împotriva forţei militare, ci întregul spectru al instrumentelor puterii - politică, militară, economică şi civilă.

Planificarea pe bază de efecte a operaţiilor de stabilitate (figura nr.1) presupune:
– analiza stării finale;
– dezvoltarea efectelor;
– dezvoltarea acţiunilor şi repartizarea resurselor;
– planificarea evaluării bazată pe efecte;
– sincronizarea şi aprobarea planului.

Planificarea bazata pe efecte

În procesul de planificare a efectelor în cadrul operaţiilor de stabilitate se urmăresc următoarele aspecte:
– înţelegerea mediului operaţional;
– aplicabilitatea acţiunilor, ce are valabilitate atât pe timp de pace cât şi pe timp de  război (operaţiuni cu spectru complet);
– analiza efectelor decisive, dincolo de efectele directe, imediate;
– înţelegerea sistemelor adversarului;
– abilitatea de adaptare disciplinată;
– aplicarea elementelor de putere;
– abilitatea de a lua decizii pentru a adapta regulile şi presupunerile la realitatea curentă.

Comandanţii vor fi puşi, cel mai probabil, în faţa unor adversari complecşi, ale căror acţiuni vor afecta trupele. Această interacţiune complexă între efecte fizice şi psihologice va contribui la fricţiunea şi ambiguitatea prezente în orice teatru de operaţii. Planificarea EBO va porni de la ideea că adversarul este un inamic dinamic şi adaptabil care operează în cadrul unui mediu operaţional complex. Comandanţii vor fi în măsură să sincronizeze efectele directe şi indirecte pentru a obţine efecte de ordin superior. Efectele căutate de către comandanţi trebuie să fie dirijate pentru a asigura sinergia la nivel strategic.

 Analiza mediului operaţional vizează aceleaşi domenii ca în cadrul operaţiilor clasice, numai că acesta este văzut ca un sistem de sisteme complexe (figura nr.2).  

Mediul operational in operatiile de stabilitate

Pe parcursul derulării procesului de planificare, trebuie urmărite efecte decisive, dar totodată să se înţeleagă şi importanţa planificării efectelor de ordin secundar sau terţiar care rezultă din acţiuni sau efecte de ordin primar. Efectele decisive au scopul de a influenţa voinţa adversarului, pentru a îi diminua dorinţa de a lupta.

Înţelegerea clară a intenţiei comandantului este elementul-cheie atât în evaluarea şi generarea unui efect decisiv,  cât şi în capacitatea de adaptare după începerea operaţiunilor. Exprimarea şi comunicarea intenţiei comandantului joacă un rol unificator, central şi esenţial în asigurarea integrării şi folosirii capacităţilor disponibile pentru a include şi alte elemente de putere pe lângă cele militare. Mai mult decât atât, intenţia comandantului devine extrem de importantă pentru flexibilitatea şi adaptabilitatea planului. În cele din urmă, evaluarea continuă a situaţiei măsoară succesul sau insuccesul în realizarea efectelor dorite în urma intenţiei comandantului.

 În planificarea bazată pe efecte, controlul direcţional este vital pentru asigurarea capacităţii  comandanţilor de a adapta planurile pentru a obţine efectele dorite în circumstanţe constant schimbătoare. Acţiunile sau efectele de ordin primar trebuie generate astfel încât efectele de ordin secundar sau terţiar dorite să întărească acţiunea iniţiatoare. Starea finală la care autoritatea superioară doreşte să se ajungă la încheierea operaţiunilor – atât operaţiuni militare cât şi cele în care armata este folosită ca suport pentru alte instrumente ale puterii. Agregarea efectelor de ordin primar, secundar sau terţiar trebuie să fie anticipată prin modelare senzitivă, jocuri de război sau simulare, pentru ca acţiunea să producă efectul de ansamblu dorit. Un element-cheie al planificării este producerea efectelor care să întărească sau măcar să nu afecteze alte efecte generate în cadrul sau în afara teatrului de operaţii.

Execuţia bazată pe efecte vizează:
– atingerea condiţiilor stării finale;
– îndeplinirea obiectivelor operaţionale;
– îndeplinirea acţiunilor/sarcinilor de colaborare de importanţă critică.
Semnificativ pentru evidenţierea execuţiei bazată pe efecte în cadrul operaţiilor de stabilitate este operaţiunea ISAF din Afganistan (figura nr.3)

Structura planului campaniei

 

EBO încorporează atât metodologia de execuţie bazată pe obiective, cât şi cea bazată pe ţinte. Principala diferenţiere dintre aceste abordări este focalizarea. Cea mai comună abordare, abordarea bazată pe ţinte, se focalizează pe efecte fizice la nivel ţintă. O abordare bazată pe obiective focalizează pe obiectivele (sarcinile) de la fiecare nivel, asigură o legătură robustă între evenimentele tactice şi obiectivele operaţionale şi strategice. Operaţiile informative şi CIMIC joacă un rol central în planificarea şi generarea de efecte care conduc la cele de ordin secundar sau terţiar. Operaţiile psihologice ţintesc să afecteze indivizi şi grupuri sociale pentru ca, eventual, să cauzeze un efect moral (efect de ordin primar). Afectarea moralului are impact în  abilitatea acestora de luare a deciziei a liderilor şi organizaţiilor (efect de ordin secundar). Aceasta influenţează apoi performanţa  acelei organizaţii (efect de ordin terţiar).

Evaluarea bazată pe efecte se face pe baza măsurilor de eficacitate. Acestea reprezintă criteriile folosite pentru a evalua modul în care acţiunile au afectat comportamentul sau capacităţile sistemului. Evaluarea permanentă trebuie să măsoare şi estimeze impactul efectelor dorite. Evaluarea determină atât dacă acţiunile militare au atins efectele dorite, cât şi adaptările necesare în caz contrar.

Dezvoltarea cunoştinţelor. Implementarea operaţiilor bazate pe efecte este posibilă doar în situaţia în care planificarea, execuţia şi evaluarea se bazează pe cunoştinţe solide, atât în ceea ce priveşte calificarea profesională a comandanţilor şi statelor majore, dar mai ales despre mediul operaţional, pentru a cărei înţelegere sunt necesare o multitudine de informaţii, provenite din surse diferite şi încorporate într-o manieră coerentă în proces.

Punerea în practică a oricărui proiect are nevoie de un anumit nivel minim de cunoştinţe şi experienţă din partea celor însărcinaţi cu implementarea lui. Natura holistică a operaţiunilor bazate pe efecte, având o fundamentare comprehensivă pe intenţia comandantului şi făcând conexiunea directă dintre acţiune şi efectul dorit, necesită lideri la absolut toate nivelurile, nu doar comandanţi, oameni care sunt capabili să gândească în termeni feed-back şi să rămână concentraţi asupra imaginii de perspectivă.

În momentul de faţă, forţele terestre au început reforma în ceea ce priveşte comanda şi controlul organizaţional, de aceea considerăm important ca unităţile componente să suporte o transformare fizică de efect, care să dea posibilitatea atât comandanţilor cât şi comandamentelor să coopereze într-un mod dinamic, sincronizat. Implementarea conceptelor noi accentuează cerinţa ca liderii să dezvolte şi să menţină competenţele în domeniile specifice menţionate anterior, pe lângă cele general stabilite pentru liderii militari. De exemplu, cunoştinţele detaliate din domeniile: politică (atât internă cât şi internaţională), cultură, diplomaţie şi economie se pot dovedi în anumite situaţii a fi critice chiar, pentru a obţine succesul unei operaţiuni. Liderii se vor axa pe a deveni experţi în arta şi ştiinţa militară, dar în acelaşi timp vor descifra secretele cunoaşterii şi în alte domenii în vederea folosirii lor la timpul potrivit pentru a asigura succesul operaţiunii. Instruirea acestor lideri ai viitorului, care să posede cunoştinţele, atât specifice cât şi generale necesare executării operaţiilor moderne, va începe din momentul intrării lor în armată. Aceste cerinţe exigente din punct de vedere al educaţiei pe care le impune noul concept pot fi îndeplinite numai dacă se insistă asupra acestui lucru încă de la bun început. Operaţiunile bazate pe efecte impun ca armata să şcolarizeze lideri capabili să gândească şi să acţioneze conceptual, care au în vedere în primul rând rezultatul final şi care pot integra toate elementele posibile pentru a dobândi efectul dorit.

În concluzie, putem afirma că cei implicaţi în operaţiunile bazate pe efecte trebuie să adapteze în permanenţă planuri, reguli şi presupuneri iniţiale la realitatea curentă. Este posibil astfel, ca acest concept de operaţiuni bazate pe efecte să servească drept un numitor comun în domeniile colaborării şi cooperării prin abordarea unei metode unitare, generale, în cadrul operaţiilor de stabilitate

NOTE
pxverde

1. Dr.Teodor FRUNZETI, Dr. Vladimir ZODIAN (coordonatori), Lumea 2007 - enciclopedie politică şi militară (studii strategice şi de securitate), Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei, Bucureşti, 2007, p.197. susnote

2. Strategia de Transformare a Armatei României, Bucureşti, 2007, subcapitolul 4.3. susnote

3. MCM-0052-2006, Military Committe Position on Effects-Based Approach to Operations, 6 iunie 2006,citată în  Bi-Strategic Command Pre-Doctrinal Handbook (Effects-Based Approach to Operations – EBAO), 4 decembrie 2007. susnote

4. FM – 07, Stability Operations and Support Operations, Washington D.C.,
February 2003. susnote

5. Gen. David A. Deptula, Firing for Effects, in Air Force Magazine", nr. 4 (April 2001),  p.46–53: www.airpower.maxwell.af.mil/ airchronicles/apj01/fal01/pfifal01.htm. susnote

    


 





 

  Webdesign LTC Dragos Anghelache