Header image

PUBLICAŢIE EDITATĂ DE
STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE
ISSN 1842-3817

line decor
|
|
|
|
|
|
DESPRE NOI
line decor
 
 
 
 

 
 
CONSIDERAŢII PRIVIND ÎNTREBUINŢAREA ARMAMENTULUI GREU DE INFANTERIE ÎN OPERAŢIILE DE COMBATERE A TERORISMULUI
Maior Ionel DOBRE

Terorismul, flagelul epocii contemporane, a evoluat în ultimii ani în amplasare, intensitate şi complexitate. De la nivelul de grup, cu acţiuni punctuale, s-a extins la organizaţii de nivel global, cu acţiuni ce pot fi caracterizate ca adevărate operaţii teroriste.

Pentru a facilita înţelegerea fenomenului, este bine venită o definire extinsă a terorismului, ca acţiune neconvenţională, asimetrică, de o violenţă deosebită, pregătită şi săvârşită de indivizi sau organizaţii conspirative ce au ca obiective: publicitate pentru cauza proclamată ca ideal; demonstrarea puterii grupului şi a lipsei de putere într-o guvernare existentă; lichidarea unor personalităţi; distrugerea unor centre nodale ale vieţii politice, economice, sociale şi militare sau a unor simboluri naţionale; acţiuni soldate cu mari pierderi de vieţi omeneşti, însemnate pagube materiale şi panică în rândul populaţiei, în scop de răzbunare, de obţinere a unor avantaje sau satisfacere a unor revendicări (suport logistic), de obligare a unei guvernări să reacţioneze disproporţionat.

După modalităţile de manifestare, terorismul este direct sau indirect, iar după mobilul sau intenţia actului, respectivul fenomen poate fi de drept comun, social, politic, de stat, naţional sau intern, şi nu în ultimul rând, internaţional.

Forţele terestre au în compunere suficiente elemente cu pregătirea necesară pentru a putea desfăşura acţiuni de luptă eficiente împotriva terorismului. Dintre acestea se pot enumera unităţi de infanterie, precum şi unităţi şi subunităţi de cercetare, paraşutişti şi vânători de munte.

Puterea de foc a unei mari unităţi de tip operativ este dată de artilerie, aviaţie, artilerie navală etc., dar şi de armamentul de infanterie, atât ca armament individual, cât şi ca armament greu (aruncătoarele de bombe calibru 82 mm; aruncătoarele de grenade antiblindate AG-9; rachetele antiblindate dirijate).

Armamentul greu de infanterie al companiei şi batalionului nu trebuie tratat ca unul auxiliar sau ca un tip de armament care nu poate produce pierderi însemnate inamicului. Dimpotrivă, existenţa acestui armament la eşaloanele companie şi batalion măreşte puterea de foc a eşaloanelor respective, cât şi a celor superioare, care pot lovi o mare cantitate de ţinte din imediata apropiere. Asemenea ţinte, în absenţa acestui armament, ar trebui lovite cu artileria.

Armamentului greu de infanterie amintit mai sus, din organica companiei şi batalionului de infanterie materializat în plutonul aruncătoare, i se adaugă plutonul antiblindate mixt şi compania antiblindate mixtă, mai puţin la batalioanele şi companiile de infanterie încadrate cu MLI, unde nu există în organizarea standard subunităţi antiblindate mixte.

Plutonul de aruncătoare calibru 82 mm reprezintă mijlocul principal de sprijin prin foc la îndemâna comandantului de companie pentru: a asigura sprijin prin foc apropiat, interzicerea acţiunilor teroriste, fumizarea şi iluminarea terenului.

Plutonul antiblindate mixt constituie principala forţă de intervenţie antiblindate la dispoziţia comandantului de companie, dar trebuie să menţionăm că posibilităţile de deţinere a blindatelor de către forţele teroriste este scăzută. Datorită acestei ipoteze, necesitatea întrebuinţării plutonului antiblindate mixt în teatrele de operaţii a fost minimă.

Manevrabilitatea (mobilitatea), regimul de foc ridicat, restricţiile minime privind spaţiul de siguranţă pentru trupele proprii, efectul omorâtor, subordonarea directă comandantului de companie fac din subunităţile de armament greu de infanterie un mijloc de foc eficient, fiabil şi oportun, necesar în acţiunile desfăşurate de compania de infanterie în operaţiile de combatere a terorismului.

Traiectoria verticală permite aruncătoarelor să lovească eficient ţinte dispuse în acoperiri ale terenului muntos, în spatele clădirilor, pe acoperişurile acestora sau la etajele superioare.

Sarcinile şi misiunile crescânde ale companiei de infanterie impun cu necesitate să se îmbunătăţească caracteristicile tehnico-tactice ale aruncătoarelor atât în ceea ce priveşte mărirea bătăii, cât şi prin sporirea calităţilor muniţiei.

Plutonul de aruncătoare este singurul mijloc de lovire care sprijină prin foc plutoanele de infanterie atât pe timpul deplasării lor spre obiectiv, cât şi al atacului. În planificarea acţiunilor plutonului de aruncătoare, principalul criteriu de care se ţine seama este cantitatea şi tipul muniţiei de care se dispune.

Pe timpul însoţirii convoaielor, comandantul plutonului de aruncătoare şi comandantul companiei stabilesc cantitatea de muniţie şi cine o va transporta, deoarece plutonul poate transporta o cantitate limitată de muniţie. Cantitatea de materiale transportată iniţial de servanţii de la aruncătoare trebuie să fie minimă. Orice materiale suplimentare reduc cantitatea de muniţie pe care o pot transporta servanţii din cadrul plutonului, iar posibilităţile comandantului de companie de a transporta mai multă muniţie sunt reduse. De regulă, plutonul de aruncătoare se deplasează în cadrul convoiului pentru a putea sprijini eficient elementele de securizare a deplasării.

Posibilitatea întâlnirii cu elemente teroriste îl obligă pe comandantul de companie să aleagă modul de deplasare în funcţie de situaţie, respectiv când întâlnirea cu elemente teroriste este: puţin probabilă; probabilă; certă.

Când deplasarea subunităţii se execută în condiţiile în care întâlnirea cu elementele teroriste este puţin probabilă sau probabilă, plutonul de aruncătoare se deplasează fie imediat în urma grupei de comandă a companiei, fie imediat în urma celui de al doilea pluton de infanterie din cadrul convoiului.

Când deplasarea subunităţii se execută în condiţiile în care întâlnirea cu inamicul este certă, plutonul de aruncătoare se deplasează imediat în urma grupei de comandă.

Focul aruncătoarelor, muniţia de iluminare şi cea explozivă, când este cazul, pot fi întrebuinţate ca o demonstrare a hotărârii de a descuraja actele ostile şi impunerii respectării prevederilor mandatului misiunii.

Pe timpul pregătirii şi desfăşurării operaţiilor împotriva elementelor teroriste, subunităţile de armament greu pot îndeplini misiuni similare cu cele specifice acţiunilor de luptă:

    - sprijinul direct prin foc, pentru unitatea din care face parte;
    - întărirea sprijinului direct prin foc, pentru armamentul greu de infanterie;
    - sprijinul reciproc prin foc, pe baza planului de cooperare dintre unităţi.

În situaţia când este necesară executarea unor sarcini specifice, acestea trebuie să aibă un nivel minim de violenţă, în concordanţă cu principiul uzului minim necesar al forţei, în scopul evitării pagubelor colaterale şi a pierderilor de vieţi omeneşti din rândul populaţiei civile. Acest aspect poate fi asigurat prin procurarea de date şi informaţii certe, executarea tragerilor directe şi alegerea corespunzătoare a muniţiei în funcţie de prevederile regulilor de angajare. Ocuparea dispozitivului de către subunităţile de armament greu va respecta principiile generale de alegere şi ocupare a dispozitivului prevăzute în manualele de instrucţie pentru luptă ale artileriei, cu unele particularităţi, după cum urmează:

    - piesele se vor dispune pe teren tare, pentru prevenirea poziţionării lor în câmpuri de mine, precum şi pentru protecţia mediului înconjurător;
    - piesele se vor dispune în poziţii care să asigure o bătaie eficace asupra raioanelor probabile de dispunere a ţintelor ce urmează a fi angajate;
    - dispunerea în poziţii de tragere în situaţia când nu este necesară sau nu se prevede întrebuinţarea focului pe scară largă se va realiza în aşa fel încât să aibă o acoperire spaţială cât mai largă din punct de vedere al bătăii: subunităţile de armament greu pe arii întinse, pe cât posibil de valoare pluton (sau chiar piesă), exploatând la maximum caracteristicile tehnico-tactice ale acestora; piesele şi plutoanele în poziţie de tragere, astfel încât să fie asigurate pe cât posibil câmpuri de tragere circulare.

Pentru lupta în mediul urban, plutonul antiblindate mixt sprijină lupta trupelor proprii la neutralizarea elementelor teroriste, ocupând poziţii de tragere la colţurile străzilor, aleilor sau înapoia zidurilor din piatră. Poziţiile de tragere se aleg astfel încât să permită executarea focului de-a lungul străzilor şi pieţelor. În zonele industriale se evită alegerea poziţiei de tragere în apropierea rezervoarelor, cisternelor, containerelor cu materiale chimice periculoase sau cu diferiţi combustibili, sub reţelele de înaltă tensiune.

Plutonul de aruncătoare cal.82 mm ocupă poziţie de tragere în afara localităţii, dacă aceasta este de dimensiuni mici, astfel încât să poată sprijini cu foc forţele luptătoare ce acţionează în interiorul localităţii. Dacă localitatea este de dimensiuni mari, plutonul poate ocupa poziţii de tragere şi în interiorul acesteia, pentru a sprijini cu foc permanent forţele proprii. De asemenea, în lupta în mediul urban este indicat să se folosească preponderent tragerea prin ochire directă, pentru a se evita lovirea trupelor proprii, datorită faptului că luptele între combatanţi se duc la distanţe relativ mici (aproximativ 50 m). Tragerea prin ochire indirectă este mai puţin recomandată sau chiar contraindicată.

Operaţiile de cordon şi scotocire din zonele de conflict au subliniat acest tip de acţiune ca formă principală de localizare şi nimicire a elementelor teroriste şi echipamentelor utilizate de acestea.

Pentru operaţia de cordon şi scotocire, compania de infanterie acţionează de regulă cu întregul personal, datorită multitudinii elementelor componente, constituind grupări de forţe pentru misiune.

Operaţiile de cordon şi scotocire presupun următoarele componente: cordon exterior; cordon interior; elemente de asalt-scotocire; forţe de rezervă; forţe de reacţie rapidă.

Elementele cordonului exterior au misiunea de a controla şi bloca, la ordin, traficul din zona de responsabilitate. Acesta acţionează prin constituirea de puncte control trafic, poziţii întărite, posturi de observare şi patrule. Principalul scop al acestui element este interzicerea intrării/ieşirii din zona de operaţii.

Elementele cordonului interior au misiunea de a realiza siguranţa nemijlocită a elementului de asalt-scotocire împotriva atacului elementelor teroriste şi manifestaţiilor populaţiei civile simpatizante. Aceste elemente ocupă poziţii de tragere în apropierea clădirilor-ţintă, pentru a asigura cu foc pătrunderea elementului de asalt şi spatelui acestuia, pe timpul executării cercetării clădirilor. Totodată, nu va permite persoanelor să părăsească zona de responsabilitate stabilită. În cadrul acestor echipe pot fi incluşi lunetişti, cu rolul de a căuta ţinte desemnate sau pentru acţiune în cazul eliberării de ostateci.

Elementul de scotocire-asalt va cuprinde echipe de câte doi la patru militari dotaţi corespunzător pentru lupta urbană şi cercetarea clădirilor. Este preferabil ca, în misiuni în afara teritoriului naţional, comandantul companiei să planifice utilizarea în cadrul acestor echipe a interpreţilor, membrilor poliţiei locale şi cooperarea cu CIMIC şi structura de operaţii psihologice. În cadrul echipelor de scotocire trebuie să existe militari dotaţi cu aparatură foto-video pentru înregistrarea şi păstrarea eventualelor probe găsite la faţa locului (arme, droguri, muniţii, echipament...). Procedeele de cercetare a clădirilor utilizate pot fi cele specifice tehnicii americane "strong wall". Se va ţine cont de riscul major existent la pătrunderea în clădiri de a întâlni mine-capcană sau dispozitive explozive improvizate.

Elementele de rezervă au un rol de importanţă deosebită, fiind destinate să întărească, de regulă, efortul principal. Acestea pot fi de valoare grupă şi pot fi folosite ca forţă de reacţie rapidă pentru direcţia sensibilă. Este importantă precizarea misiunilor rezervei, încă din stadiul de planificare a operaţiei, pentru a fi în măsură să execute repetiţii.

Efortul principal al acestui tip de operaţie îl constituie elementul de asalt-scotocire, celelalte componente reprezentând efort de sprijin pentru acesta.

Subunităţile de armament greu, la ordinul comandantului de companie, pot ocupa poziţii de tragere pentru a sprijini cu foc forţele ce acţionează în cadrul cordonului exterior şi interior împotriva atacului elementelor teroriste.

La acest tip de operaţie, comandantul companiei poate planifica sprijinul prin foc, cu limitările impuse de zona urbană şi prezenţa eventualilor civili în zonă.

Pe timpul misiunilor de cordon şi scotocire, militarii trebuie să fie antrenaţi pentru tehnici de control al mulţimii şi dotaţi corespunzător (căşti cu vizieră, scut antivandal, mijloace de protecţie individuală, bastoane de cauciuc, berbec pentru pătrundere în forţă în clădiri).

Concluzionând, putem spune că subunităţile de armament greu de infanterie din cadrul companiei de infanterie pot fi mijloace eficiente în lupta împotriva terorismului, prin puterea de foc şi prin caracteristicile tehnico-tactice ale aruncătoarelor.

Bibliografie:

General de brigadă conf.univ.dr. (r.) Eugen POPESCU, Pumnul de foc în acţiunile militare, Sibiu, 2005.
*** F.T./I.-3, Manualul pentru luptă al companiei de infanterie, Făgăraş, 2005.
*** Revista Forţelor Terestre nr.3/2002.
General de divizie (r.) Gheorghe ARĂDĂVOAICE şi colectiv, Terorism, antiterorism, contraterorism, Editura Antet, Bucureşti, 1997.


    


DESCĂRCARE CA FIŞIER PDF FIŞIER TEXT PENTRU IMPRIMANTĂ




Consideraţii privind întrebuinţarea armamentului greu de infanterie în operaţiile de combatere a terorismului

 

Acţiunile companiei de geniu pentru asigurarea mobilităţii şi contramobilităţii batalionului de infanterie în operaţiile de stabilitate

 

Actualitatea pericolelor CBRN - riscuri şi ameninţări, toxine biologice industriale

 


 
  Webdesign LTC Dragos Anghelache