PUBLICAŢIE EDITATĂ DE STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE

rft
smft
ISSN 1842-3817
Acasa Eveniment Stop-cadru in Fortele Terestre Teatre de operatii Oameni sub arme Alma mater Traditii militare si cultura Tehnica militara si armamente Sport in fortele terestre Galeria foto Mass-media teritoriala Contact RFT Arhiva RFT
ISSN 1842-3817 Biblioteca virtuală Semnal editorial Newsletter

Newsletter

ŞCOALA MILITARĂ DE ARTILERIE, 130 DE ANI DE EXISTENŢĂ

Colonel prof. univ. dr. Adrian STROEA
Colonel (r) Marin GHINOIU

Fişier PDF » Şcoala Militară de Artilerie, 130 de ani de existenta
pdf Click pe imagine pentru a descărca fişierul pdf

La data de 7 aprilie 2011, Şcoala Militară de Artilerie, instituţie emblematică a învăţământului militar românesc, adevărat creuzet în care s-au plămădit la temperaturi înalte valorile artileriei, a împlinit 130 de ani de existenţă. Acest moment aniversar constituie pentru noi, autorii acestei lucrări, ca de altfel pentru toţi camarazii de armă, un fericit prilej de a exprima cel mai înălţător gând de recunoştinţă Farului strălucitor care ne-a orientat devenirea profesională şi ne-a îndrumat paşii în viaţă.

Din acest sentiment de pioasă recunoştinţă faţă de instituţia de învăţământ în care am deprins tainele artileriei, precum şi din dorinţa de a nu lăsa uitarea să se cearnă peste istoria şi frumoasele sale tradiţii s-a născut această carte. Am dorit ca prin acest demers de restituire a istoriei celor 13 decenii de existenţă, să dăm onorul cuvenit tuturor acelora care, mari personalităţi ai artileriei şi oştirii române sau onorabili anonimi, şi-au desfăşurat activitatea de-a lungul timpului în acest lăcaş de învăţământ. Totodată, am sperat că această carte se va constitui într-o agreabilă lectură pentru iubitorii de istorie, cu precădere pentru militari şi într-o sursă de cunoaştere riguros documentată, utilă informării generaţiilor viitoare de artilerişti.

Instituţia de învăţământ destinată pregătirii artileriştilor are o vechime şi un trecut extrem de onorante, cum puţine instituţii de învăţământ românesc, inclusiv civile deţin. Deoarece de-a lungul timpului a purtat numeroase denumiri – „Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu”, „Şcoala Militară de Artilerie”, „Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Artilerie”, „Institutul Militar de Artilerie şi Geodezie”, „Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie şi Rachete”, „Centrul de Pregătire pentru Artilerie Terestră” etc. – pentru a numi generic această instituţie am folosit denumirea de ŞCOALA MILITARĂ DE ARTILERIE şi uneori forma restrânsă „şcoala”.

Meritul principal al şcolii, pe care am dorit să-l evidenţiem în primul rând, constă în faptul că aceasta s-a impus în cadrul societăţii româneşti, prin calitatea actului didactic produs, prin valoarea personalului său, constituit din mari comandanţi şi eminenţi profesori şi instructori, precum şi prin faptul că a dat nu numai artileriei şi armatei „servanţi”, ci şi naţiunii române. În acest sens menţionăm numai câţiva dintre comandanţii săi de mare notorietate, a căror memorie o îmbrăţişăm cu gândul recunoştinţei camaradereşti, ce au fost promovaţi pe înalte trepte ale ierarhiei militare: colonelul Eracle Arion, primul comandant al şcolii, afirmat deja în Războiul Neatârnării, cel care a ajuns general de divizie, comandant al Corpului 2 Armată şi al Cetăţii Bucureşti; locotenent-colonelul Tell Alexandru, cel ce a fost înaintat până la gradul de general de brigadă (în activitate) şi de divizie (r) şi care a îndeplinit funcţia de comandant al Diviziei 8 Infanterie din Botoşani, şi pentru aproape un sfert de veac pe cea de director al "Revistei Artileriei"; locotenent-colonelul Petre St. Vasiliu-Năsturel, cel ce a ajuns general de divizie şi comandant al Diviziilor 6 şi 2 Infanterie; locotenent-colonelul Nicolae Popovici, care a fost avansat la gradul de general de brigadă şi a îndeplinit funcţiile de secretar general al Ministerului de R ăzboi şi comandant al Diviziei Bucureşti; eroul de la Mărăşeşti, locotenent-colonelul Eremia Teofil Grigorescu, care a purtat gradul de general de corp de armată şi ar fi meritat cu prisosinţă să fie şi unul dintre mareşalii României şi care a ajuns ministru de război; locotenent-colonelul Alexandru Referendaru, cel ce a ajuns general de divizie şi a condus destinele artileriei, ca inspector general, aproape un deceniu; locotenent-colonelul Pion Georgescu, înaintat până la gradul de general de divizie, de al cărui nume a fost legată cea mai puternică tranşee de apărare, tranşeea „EMINESCU” scrisă din puieţi de brazi pe dealul Comjei din Poarta Someşului; locotenent-colonelul Potopeanu Gheorghe, ajuns general de divizie, comandant al Corpului 7 Armată în războiul antihitlerist; colonelul Stăvrescu Gheorghe, general de corp de armată, inspector general al artileriei, decedat în închisoarea Aiud; şi lista poate continua. Între marii profesori care au desfăşurat o laborioasă activitate în cadrul şcolii amintim: Spiru Haret – mecanică raţională, Ştefan Hepites – fizică, David Emmanuel – calcul diferenţial şi integral, Constantin Istrati – chimie, Constantin Gogu – geodezie, Gheorghe Kirilov – algebră superioară, căpitan Constantin Coandă - mecanică şi algebră superioară, căpitan Toma Ghenea - mecanică, căpitan Eremia Grigorescu - algebră, căpitan Ştefan Burileanu – cinetică, algebră şi mecanică, colonel Constantin Hîrjeu – geometrie descriptivă, maior Vasile Negrei – calcul diferenţial şi integral, profesorul universitar Valeriu Alaci – mecanică, căpitan Iosif Butoi-topografie, matematicianul Gheorghe Buicliu - balistică exterioară şi geometrie analitică, căpitanul Constantin Verdeş – mecanică şi fizică aplicată. Desigur, enumerarea marilor dascăli care au format atâtea generaţii de ofiţeri de artilerie ar putea continua, însă, ca urmare a spaţiului limitat al cuvântului introductiv trebuie încheiată, cu toată injusteţea nemenţionării tuturor celorlalţi ce au manifestat excelenţă în procesul de învăţământ.

Pe băncile şcolii s-a format o bună parte din elita armatei române. În acest sens menţionăm că 11 artilerişti au deţinut de-a lungul timpului portofoliul de ministru de război/apărării (colonelul Nicolae Haralambie, colonelul Tobias Gherghely, generalul Gheorghe Manu, colonelul Nicolae Dabija, generalul Alexandru Anghelescu, generalul Iacob Lahovary, generalul Eremia Grigorescu, generalul Ion Răşcanu, generalul Paul Anghelescu, generalul Emil Bodnăraş, generalul Victor Stănculescu), iar alţi 11 au îndeplinit funcţia de şef al Marelui Stat Major/Statului Major General (generalul Iacob Lahovary, generalul Constantin Christescu, generalul Alexandru Lupescu, generalul Ioan Sichitiu, generalul Florea Ţenescu, generalul Alexandru Ioaniţiu, generalul Costin Ionaşcu, generalul Constantin Popescu, generalul Vasile Ionel, generalul Mihail Popescu). De asemenea, 19 artilerişti au îndeplinit funcţia de secretar general al ministerului, alţi 12 au comandat cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ militar, Şcoala Superioară de Război/Academia Militară/ Academia de Înalte Studii Militare, iar alte zeci de artilerişti au fost comandanţi de armată, corp de armată şi divizie. Pe lângă cei ce au performat la cel mai înalt nivel în instituţia militară, mulţi alţi absolvenţi ai şcolii au deţinut demnităţi civile de mare importanţă: preşedinţi ai Consiliului de miniştri/prim-miniştri (generalul Gheorghe Manu, generalul Constantin Coandă), miniştri ai altor ministere decât Ministerul de Război/Apărării, senatori, deputaţi, prefecţi, primari, ambasadori etc. Galeria spiritelor alese ale servanţilor naţiunii române, formate în Şcoala Militară de Artilerie este întregită de academicieni, profesori şi conferenţiari universitari de marcă, cercetători ştiinţifici şi scriitori, ale căror nume se regăsesc în această carte. Toţi aceştia dau strălucire şcolii care i-a format nu numai ca militari, ci şi ca cetăţeni de excepţie. Prin valoarea absolvenţilor săi, şcoala a imprimat o nouă dimensiune noţiunii de „artilerie” (provenită din verbul arhaic din limba franceză „artiller”, care în esenţă înseamnă arta de a trage), anume „arta” de a da României „servanţi” de mare valoare, devotaţi, patrioţi adevăraţi. Cu deplină certitudine afirmăm că această şcoală a fost urmată de tineri cu vocaţie pentru cariera atât de frumoasă a armelor şi cu dragoste profundă faţă de neam şi ţară. În Şcoala Militară de Artilerie s-a deprins dintotdeauna ştiinţa mânuirii exacte şi precise a traiectoriilor şi modalitatea de a fi român în adevăratul sens al cuvântului. Memoriei lor, a tuturor celor ce au manifestat excelenţă profesională, ce au contribuit la dezvoltarea învăţământului de artilerie, pentru care artileria a fost nu numai o meserie ci şi o stare de spirit, le dedicăm cu gratitudine aceste rânduri.

Pentru înţelegerea corectă a trecutului şcolii, dorim să evidenţiem succint câteva dintre caracteristicile sale definitorii. În acest sens, menţionăm că în cei 130 de ani ai existenţei sale, Şcoala Militară de Artilerie a îndeplinit roluri multiple: de formare şi/sau de perfecţionare a ofiţerilor activi; de formare a guarzilor de artilerie; de formare a ofiţerilor de rezervă; de formare a ofiţerilor tehnici de artilerie; de formare şi/sau de perfecţionare a subofiţerilor şi maiştrilor militari activi; de formare a subofiţerilor de rezervă. Cu toate acestea, misiunea de bază, definitorie a şcolii a fost formarea ofiţerilor de artilerie. Uneori aceasta a fost singura sa misiune. Alteori, acesteia i-au fost alăturate alte misiuni, inclusiv de perfecţionare a pregătirii ofiţerilor de artilerie. În prezent, Centrul de Instruire a Artileriei Terestre şi a Artileriei Antiaeriene „Ioan Vodă”, continuatorul tradiţiilor învăţământului de artilerie, îndeplineşte toate misiunile mai sus enumerate, deopotrivă pentru artileria terestră şi artileria antiaeriană, cu unele limitări în ceea ce priveşte formarea subofiţerilor activi. De-a lungul timpului, şcoala a mai pregătit şi ofiţeri din armele geniu, marină şi topografie. De asemenea, pe lângă ofiţerii de comandă, şcoala a mai pregătit guarzi de artilerie şi geniu, prin Şcoala Militară de Guarzi de Artilerie şi Geniu, desfiinţată în 1898, precum şi ofiţeri tehnici de artilerie.

O caracteristică importantă a şcolii este aceea că aceasta a funcţionat, în general, ca unitate de sine stătătoare, cu excepţia perioadelor 1882-1887, când comanda a fost asigurată de comandanţii Şcolii de Ofiţeri de Infanterie şi Cavalerie, şi 1961-1970, când a funcţionat ca secţie în cadrul Şcolii Militare de Ofiţeri „Nicolae Bălcescu”.

O altă caracteristică o reprezintă faptul că în cele 13 decenii de existenţă şcoala a funcţionat în mai multe garnizoane (şase la număr) şi localuri: în Bucureşti, în localul din Calea Griviţei nr. 28 (1881-1916, 1919-1921); temporar, la Iaşi în cazărmile Regimentelor 7 Roşiori „Cuza Vodă” şi 4 Vânători (1916-1917) şi la Botoşani, în cazărmile Regimentelor 8 Vânători şi 77 Infanterie (1917-1919); la Timişoara (1921-1940); la Piteşti (1940-1948); la Sibiu (din anul 1948 până în prezent) succesiv în cazărmile 484 din Calea Şelimber nr. 8 (fosta cazarmă a Şcolii Speciale de Cavalerie) şi 700 din Calea Poplăcii (fosta cazarmă a Şcolii de Ofiţeri de Infanterie nr. 2). Prin prezenta lucrare ne-am propus să refacem integral drumul de 130 de ani parcurs de şcoală, atât în timp de pace, cât şi de război. Acest demers de reconstituire exactă şi explicită a existenţei şcolii în garnizoanele mai sus menţionate a fost anevoios, ca urmare a surselor bibliografice incomplete despre perioadele funcţionării în oraşele Iaşi şi Botoşani. Menţionăm că pentru aceste perioade nu am beneficiat de principala sursă de informare, registrul istoric al şcolii care, nu a fost completat pe perioada desfăşurării Primului Război Mondial.

Am dorit ca această lucrare să reprezinte nu numai un demers descriptiv, de prezentare din perspectivă strict istorică a unor fapte, tradiţii, personalităţi, ci şi de analiză obiectivă, uneori comparativă a trecutului şi a prezentului şcolii. Am vrut să relevăm atât aspectele pozitive ale existenţei acesteia, indiscutabil net preponderente, dar şi unele aspecte nebenefice legate de structura programelor de învăţământ, de ponderea disciplinelor, de durata studiilor etc. Un astfel de aspect îl reprezintă amendarea cu argumente logice a tendinţei, până nu de mult, de diminuare constantă şi consistentă a numărului de ore alocate ştiinţelor matematice în procesul de învăţământ. De asemenea, am relevat anumite deficienţe ale reformelor iniţiate în învăţământul militar, după anul 1989, cu efecte vizibile asupra pregătirii artileriştilor, între care menţionăm: insuficienta coerenţă a transformărilor iniţiate, neimplicarea corespunzătoare în aceste procese a celor cu expertiza necesară, lipsa de reacţie a vremelnicilor decidenţi la feedback-ul adus de specialişti etc.

De asemenea, în această carte am dorit, între altele, să exprimăm admiraţia camaraderească faţă de unul dintre marii bărbaţi de stat, regele Carol I, el însuşi artilerist, format la Berlin, pentru tot ce a desfăşurat cu responsabilitate şi lăudabilă viziune pentru artileria română. El are meritul de a fi ctitorul învăţământului instituţionalizat de artilerie. Afecţiunea sa indiscutabilă faţă de artilerie, armă nobilă şi cu tradiţie în oştirea română, este relevată convingător, sperăm noi, autorii, inclusiv de prezenţa sa în viaţa şcolii. Regele a inspectat în numeroase rânduri şcoala pentru se convinge personal de calitatea actului didactic, de asigurarea cu cele necesare bunului trai al elevilor şi pregătirii profesionale a acestora. Au rămas în memoria afectivă a artileriştilor participările sale la manevrele desfăşurate cu elevii în teren, la festivităţile de înaintare în grad a noilor promoţii de ofiţeri, şi chiar la un examen de absolvire. Considerăm că cea mai sugestivă dovadă a ataşamentului şi consideraţiei regelui faţă de artilerie a fost dată de aprecierea sa, extrem de onorantă, potrivit căreia aceasta era considerată „podoaba oştirii sale”.

În finalul introducerii dorim să exprimăm mulţumiri tuturor acelora care într-o formă sau alta au contribuit la realizarea prezentei lucrări. Între cei nu puţini care ne-au fost alături dorim să-i menţionăm pe comandorul dr. Moşneagu Marian, şeful Serviciului Istoric al Armatei, colonelul Oprean Georgel, locotenent-colonelul Barbu Florin Marian, locotenent-colonelul Cristian Romică, maiorul Tantana Traian, căpitanul Maxim Iosif, dr. Dănilă Olga Octavia, Rădulescu Cristina şi Marina Creţu de la Biblioteca Academiei Române.

Cu speranţa că aceste rânduri au fost suficient de incitante şi de persuasive pentru înţelegerea a ceea ce ne-am propus prin această carte, le dorim celor care de-a lungul timpului vor parcurge paginile acestei cărţi o lectură plăcută, care să le dezvăluie istoria principalei instituţii de învăţământ a artileriei.

sus

URMARESTE-NE ŞI COMENTEAZĂ
Follow Me on Pinterest

 

pxtr pxtr

Webdesign: Dragoş ANGHELACHE