PUBLICAŢIE EDITATĂ DE STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE

rft
smft
ISSN 1842-3817
Acasa Eveniment Stop-cadru in Fortele Terestre Teatre de operatii Oameni sub arme Alma mater Traditii militare si cultura Tehnica militara si armamente Sport in fortele terestre Galeria foto Mass-media teritoriala Contact RFT Arhiva RFT
ISSN 1842-3817 Biblioteca virtuală Semnal editorial Newsletter

Newsletter

DICŢIONAR ENCICLOPEDIC DE ARTILERIE

Colonel prof. univ. dr. Adrian STROEA
Colonel (r) Marin GHINOIU

PROCEEDINGS THE 10TH INTERNATIONAL  CONFERENCE "STRATEGIES XXI"
Click pe imagine pentru a descărca arhiva zip

Apariţia "Dicţionarului enciclopedic de artilerie" s-a datorat, deopotrivă, necesităţii şi dorinţei de a reuni în premieră, între coperţile unei singure lucrări a întregii terminologii artileristice, ca parte a tezaurului limbii române. Creşterea constantă a volumului lexical al artileriei române, de-a lungul istoriei sale seculare şi în special în ultimele 17 decenii de existenţă, ca armă distinctă, modernă, precum şi sporirea diversităţii termenilor specifici utilizaţi au reprezentat determinările prioritare ale iniţierii elaborării acestei lucrări. De asemenea, am apreciat că dicţionarul este necesar pentru a facilita înţelegerea şi uzitarea corectă şi unitară a terminologiei artileristice, atât în activitatea teoretică, cât şi în cea practic-aplicativă, în scopul imprimării unei depline rigurozităţi în gândire, în activitatea de stat major, în elaborarea normativelor specifice armei (regulamente, manuale, instrucţiuni etc.) şi, nu în ultimul rând, în procesul elementar de comunicare.

Procesul actual de îmbogăţire a terminologiei artileristice, iniţiat după schimbările din anul 1989, ca de altfel a terminologiei militare în ansamblu este o consecinţă logică, firească a transformărilor organismului militar românesc, de adaptare la cerinţele doctrinare, procedurale şi acţionale specifice Alianţei Nord-Atlantice. Din nefericire însă, acest proces nu s-a derulat şi nu se derulează în mod corect, unitar şi coerent. S-a realizat adesea cu pseudospecialişti, dornici mai degrabă să epateze ca lideri ai schimbării, decât să imprime corectitudine, rigoare şi deplină utilitate acţiunilor întreprinse. În cadrul demersurilor de preluare, adesea forţată a terminologiei consacrate în NATO şi inserării sale în propriile reglementări, îndeosebi în cele referitoare la procedurile de stat major, la modul de întrebuinţare în operaţie etc., s-au produs numeroase erori de traducere, de formulare neromânească a frazelor. Adesea s-a omis faptul că o serie de noţiuni şi termeni au valoare universală în teoria şi practica militară, iar altele au o bine definită determinare naţională. De aceea, opinăm că şi în acest domeniu al terminologiei militare este necesară o justă corelare între general şi particular, că limbajul nostru artileristic trebuie să rămână natural, uşor de înţeles, în măsură să exprime nuanţat, fără echivoc gândirea, să fie lipsit de ambiguitatea traducerilor neinspirate, neadaptate aperceptiv culturii artileristice autohtone.

Vom exemplifica în continuare, cu numai două argumente, consecinţele defavorabile ale traducerii sau preluării neadaptate a unor termeni. Astfel, în limba română termenul de "mortier" a dus la saturarea, ca urmare a traducerii incorecte, la începutul secolului XX, a cuvântului aruncător. Cel de-al doilea exemplu, extrem de actual, vizează sintagma "managementul ţintelor" ce reprezintă o expresie rezultată din compilarea neinspirată a unui cuvânt cu o rădăcină evident engleză cu un altul românesc. Reflexul inevitabil al traducerii primului termen dă o semnificaţie nu tocmai logică sintagmei, anume de "conducere a ţintelor", dat fiind faptul că în accepţiunea românească, se conduc indivizi, grupuri sociale, procese, activităţi, dar nicidecum "ţinte". Printr-un efort susţinut, pe măsura cerinţelor am reuşit să reunim atât lexicul artileristic vechi, arhaic, cât şi pe cel de actualitate. Pentru o mai bună persuasiune am folosit numeroase scheme şi fotografii. De asemenea, am dat o dimensiune superioară lucrării, enciclopedică, prin inserarea în conţinutul acesteia, a biografiilor unor artilerişti de referinţă pentru devenirea acestei arme de-a lungul anilor, precum şi a elementelor de tehnică artileristică ce au existat în înzestrarea artileriei române.

Termenii cuprinşi în lucrare au ca surse de referinţă regulamente militare, manuale, instrucţiuni, lucrări de specialitate şi dicţionare, iar domeniile de provenienţă a terminologiei prezentate sunt multiple: strategie militară, artă operativă, tactică, tehnică şi aparatură de artilerie, balistică etc. Procesul de elaborare a acestei lucrări a fost unul deloc uşor. Volumul mare al activităţilor de documentare, selectare, comparare şi nu în ultimul rând de definire (redefinire) a unor procese, activităţi etc., ne-a solicitat din plin. Cu certitudine, în pofida faptului că am dorit ca dicţionarul să fie unul complet, realizăm că nu este şi nu poate fi o abordare exhaustivă, şi că în mod firesc trebuie completat în anii ce vor veni. Ne consolăm însă cu versurile poetului francez Ponce Denis Ecouchard-Lebrun care, scria despre dicţionar, ca tip specific de lucrare, prin excelenţă perfectibil, că reprezintă "cartea care niciodată n-a fost şi nu e terminată".

sus

URMARESTE-NE ŞI COMENTEAZĂ
Follow Me on Pinterest

pxtr pxtr

Webdesign: Dragoş ANGHELACHE