PUBLICAŢIE EDITATĂ DE STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE

rft
smft
ISSN 1842-3817
Acasa Eveniment Stop-cadru in Fortele Terestre Teatre de operatii Oameni sub arme Alma mater Traditii militare si cultura Tehnica militara si armamente Sport in fortele terestre Galeria foto Mass-media teritoriala Contact RFT Arhiva RFT
Revista forţelor terestre Biblioteca virtuală Semnal editorial Newsletter

SEMNAL EDITORIAL

IMPLICAREA FACTORULUI JURUDICO-RELIGIOS ÎN GENERAREA STRATEGIILOR DE SECURITATE ÎN LUMEA ISLAMICĂ ŞI IMPACTUL ACESTUIA ASUPRA CONTEMPORANEITĂŢII

autori: Isabela ANCUŢ, Mariana ANCUŢ

 

150 de ani de existenta a artileriei

 

 

CUVÂNT ÎNAINTE*

Marginalii la un demers ştiinţific valoros, inteligent, generos şi subtil

În spaţiul diplomaţiei statelor islamice, inclusiv în cel al diplomaţiei militare, se centrează şi se concentrează o foarte mare parte din eforturile civilizaţiei islamice, pe de o parte, pentru a face faţă conflictualităţii actuale a lumii în care trăim şi, pe de altă parte, pentru a-şi afirma şi a-şi întreţine valorile şi, evident, interesele. Cu alte cuvinte, diplomaţia militară a ţărilor islamice, aflate într-o perioadă extrem de dificilă de reconstrucţie strategică pe un tărâm ostil şi conflictual, constituie unul dintre cele mai sensibile puncte ale asamblării şi reconfigurării relaţiilor internaţionale din acest început de mileniu.

Domeniul integrării factorului religios în diplomaţia militară a statelor islamice, pe care autoarea o defineşte ca diplomaţie de apărare (sau îndeosebi acest aspect doreşte să-l aprofundeze prin cercetarea ştiinţifică), din perspectiva evoluţiei ameninţărilor şi riscurilor implicite la adresa securităţii internaţionale este foarte, foarte sensibil. Altfel spus, în ce măsură riscurile şi ameninţările la adresa securităţii internaţionale sunt condiţionate şi de diplomaţia militară de apărare a statelor islamice, diplomaţie care, la rândul ei, integrează factorul religios în structurile şi funcţiunile sale?

Este o întrebare care necesită un răspuns atent formulat, laborios, consistent şi foarte bine documentat. Autoarea reuşeşte pe deplin să răspundă acestei cerinţe, chiar dacă suporturile religioase care susţin arhitectura civilizaţională a lumii islamice – în principal, Coranul şi Sharf – nu sunt chiar atât de transparente la interpretare şi nici foarte limpezi în ceea ce priveşte religia islamică sau Islamul. Conţinutul lor adăposteşte nu numai valori, ci şi formulări care pot fi susceptibile că generează conflictualitate.

În general, atitudinea de respingere şi chiar de condamnare a oricărei interpretări susceptibile de a fi critice a textelor care stau la baza Islamului descurajează cercetarea ştiinţifică în domeniu şi creează un zid care, în general, nu poate fi escaladat cu uşurinţă, fără a atrage riposta (cel puţin verbală) acestei lumi islamice ce se consideră (cel puţin o parte a acesteia) ofensată şi chiar agresată. Aceeaşi religie produce însă fundamentalism, iar pe suport fundamentalist este generat şi regenerat extremismul religios islamic, cel care constituie una dintre cele mai mari provocări ale acestui început de secol la adresa securităţii internaţionale. Extremismului religios islamic şi conotaţiilor sale politice li se atribuie numeroasele atentate teroriste, inclusiv cel de la 11 septembrie 2001. La aceste consideraţii, riposta cercurilor islamiste este cât se poate de fermă şi de acută.

Conflictul – de foarte multe ori sângeros – dintre extremismul islamist şi criticii acestuia, dintre Occident şi Doctrinele islamiste este unul foarte intens şi foarte complicat şi nu se aşteaptă ameliorări substanţiale sau poziţii conciliante, chiar dacă declaraţiile susţin contrariul.

O analiză ştiinţifică a acestei conflictualităţi, din perspectiva diplomaţiei militare a statelor islamice şi din cea a cercetării ştiinţifice, este dificilă, întrucât nu se poate baza pe repere clare, inconfundabile, ci doar pe realităţi subtile, chiar fluide, cu multe meandre şi configuraţii bizare.

Îîn această problemă atât de delicată, autoarele se situează în permanenţă pe o poziţie realistă de analist ştiinţific matur, serios şi foarte migălos, de cercetător avizat, foarte atent la nuanţe, la semnificaţii, la formulări, la posibilele implicaţii, la arhitectura subtilă şi foarte stufoasă a unui adevăr cu geometrie variabilă, şi, deşi în analiza fenomenului islamic buna măsură este totdeauna relativă, acestea reuşesc să se menţină pe poziţii obiective, de analist şi observator imparţial.

În demersul lor ştiinţific foarte laborios, pornesc de la o premisă potrivit căreia suportul religios al diplomaţiei militare a statelor islamice şi rolul acestuia în generarea sau în gestionarea provocărilor, pericolelor, sfidărilor, ameninţărilor şi riscurilor asociate acestora este unul foarte solid, dar nu şi suficient. De aici, o nouă întrebare pe care, deşi n-o formulează explicit, autoarele o au în vedere în întreaga lor desfăşurare: În consonanţă cu riscurile generate de atitudinea religioasă, diplomaţia militară pe suport islamic este una de reacţie, una ofensivă sau una cu configuraţii flexibile, în funcţie de evoluţiile şi arhitecturile geopolitice?

În lumea islamică, totul este religios. De aceea, atunci când vorbim de diplomaţia ţărilor islamice avem în vedere subtilitatea componentei religioase a acesteia şi, în aceeaşi măsură, presiunile exercitate de aceasta în şi pentru aceasta. Lumea islamică este deosebită de restul lumii, este şi se doreşte ea însăşi a fi altfel decât restul lumii. Această deosebire este înţeleasă, de unii, ca ostilă şi, de alţii, ca subtilă, sau doar ca agitată, din pricina unui conflict generat de sacralitatea valorilor fundamentale ale religiei islamice – la care se racordează un miliard de oameni – şi dinamica intereselor acestei lumi care, folosindu-se de sistemele ei de valori, sintetizează o politică asimetrică, în raport cu politicile occidentale, şi complicată, în raport cu interesele pe care le exprimă, cu tradiţiile şi cu realităţile. Desigur, nu lumea islamică, în ansamblul ei, ci lumea islamică islamistă, ca să folosim o astfel de noţiune, adică lumea politică a ţărilor islamice.

Există cel puţin două modalităţi de a aborda cercetarea în acest domeniu: perspectiva interconexiunilor globale îndeosebi din perspectiva efectelor, şi analiza detaliată procesuală a sistemului sau sistemelor intrinseci de generare a efectelor.

Autoarele folosesc ambele modalităţi, în proporţiile necesare şi într-o relaţie de completitudine. Având însă în vedere că diplomaţia militară islamică nu rezultă neapărat nici din spiritul războinic al unora dintre statele care aparţin acestei civilizaţii, nici doar dintr-o reproiectare, pe orizonturile actuale de aşteptare, a istoriei foarte bogate şi foarte generoase a acestei lumi, ci, mai ales, din presiunile exercitate îndeosebi de Occident, dar şi de Asia de Est, de Rusia, de China şi chiar de ea însăşi asupra sa, rezultă că diplomaţia militară a lumii islamice trebuie fie să facă faţă unei ostilităţi cvasigeneralizate, fie să se modeleze stratagemic după meandrele timpului.

Autoarele analizează cu minuţiozitate realităţile nucleelor civilizaţiei islamice, structurile ei de rezistenţă, de la importanţa fatwa-lelor în declanşarea sau stingerea conflictelor armate, la rolul panismelor religioase care creează deja o extensie a unei construcţii geopolitice realiste şi subtile, chiar în sensul de care vorbea geopoliticianul german Karl Haushofer.

Sistemele geopolitice ale Islamului contemporan (arab, african, turcofon, iranian, pakistanez, indonezian), pe care le are în vedere acest volum în unul dintre capitolele sale, subsistemele (algerian, saudit, egiptean, indonezian, iranian, pakistanez, turc, uzbec) arată, pe de o parte, diferenţele dintre diferite zone geografice ale Islamului şi, pe de altă parte, modul extrem de complex de interconectare a acestora, nu doar ca unitate, ci şi, mai ales, ca diversitate. O astfel de analiză este foarte necesară pentru înţelegerea unităţii şi diversităţii lumii islamice şi a suporturilor sale religioase, iar lucrarea aduce numeroase elemente de noutate, atât prin mulţimea informaţiilor, cât mai ales prin modul de interpretare, prin analiză şi concluzii.

Prima parte a volumului este una de construcţie a argumentelor şi suporturilor de analiză necesare pentru a înţelege caracteristicile şi particularităţile diplomaţiei militare a ţărilor islamice, în raport cu pericolele, ameninţările, vulnerabilităţile la acestea şi cu riscurile pe care trebuie să şi le asume. Informaţiile sunt numeroase, autoarele dovedind o bună cunoaştere a acestei civilizaţii şi o consistentă capacitate de analiză şi interpretare.

În volum este abordată şi problematica extrem de dinamică şi de sensibilă a conflictelor religioase, fără a se opera cu judecăţi categorice, ci doar cu judecăţi problematice, situate undeva între asertoric şi interogativ, între explicativ şi constructiv.

Arhitectura acestei abordări este subtilă şi nuanţată, mai ales în ceea ce priveşte identificarea şi analizarea surselor conflictului religios, ale extensiei acestuia si ale implicaţiilor sale geopolitice. Conflictul de tip religios nu este doar religios. Sau, în orice caz, nu factorul religios se află la baza lui, chiar dacă, în majoritatea cazurilor se aruncă vina pe fundamentalism şi pe extremism. Fundamentalismul este o întoarcere la fundamente, este o închidere, o închistare în fundamente, o intrare în inflexibil, în incomparabil şi incompatibil, o izolare, un refugiu în faţa unor ameninţări pe care fundamentaliştii le consideră grave. Şi, de aceea, fundamentaliştii practică o ieşire din orice dialog care atentează la fundamente, le comentează sau le pune la îndoială, în timp ce extremismul presupune excluderea celorlalţi, inacceptarea şi, mai ales, reacţia, acţiunea. Fundamentalismul rămâne încă religios, în timp ce extremismul religios nu este altceva decât suportul religios al unei atitudini politice. Fundamentalismul generează închistare, incompatibilitate, lipsă de dialog, izolare, excludere, în timp ce extremismul generează reacţie, acţiune, ură, violenţă.

Pornind de la aceste constatări, volumul analizează în mod original implicarea factorului religios în generarea/sustenabilitatea terorismului contemporan şi propune o posibilă modalitate de identificare, de analizare şi evaluare a unei astfel de implicări. Este o altă contribuţie originală la dezvoltarea analizei şi găsirea unor soluţii care să atenueze abordările de pe poziţii de forţă, fără nuanţare şi înţelegere profundă şi realistă a fenomenului religios din lumea islamică şi a rolului acestuia în configurarea relaţiilor internaţionale ale ţărilor islamice şi, respectiv, a diplomaţiei militare a acestora.

Autoarele alocă un capitol întreg identificării şi analizării elementelor fundamentale religioase ale strategiilor diplomaţiilor militare de apărare ale statelor islamice. Este unul dintre capitolele originale si de rezistenţă ale lucrării întrucât analizează, de pe poziţii obiective şi cu mijloace ale cercetării ştiinţifice, suportul religios al diplomaţiei militare a ţărilor islamice. Orientul Apropiat şi Orientul Mijlociu, dar şi Asia Centrală, Caucazul, Balcanii de Vest, Nordul Africii, Somalia, Sudanul etc. sunt zone conflictuale în care factorul religios islamic joacă un rol foarte important în întreţinerea motivaţiei violenţelor. Reformele religioase din statele islamice n-au produs o ameliorare a implicării Islamului în generarea suporturilor diplomaţiei militare, ci, dimpotrivă, au accentuat fundamentele religioase ale acestora, alimentând intoleranţa şi exclusivismul.

Autoarele analizează politicile şi strategiile generate sau influenţate de Islam. Multe opinii din această lume islamică înclină spre o guvernare islamică. Creşterea semnificativă a populaţiei islamice creează presiuni politice asupra Islamului, iar aceste presiuni premeditate, calculate adică cu minuţie, sau intempestive, produc efecte complicate; în 2025, subliniază autoarele, 30% din populaţia lumii va fi de religie islamică. De aici şi necesitatea ca politicile şi strategiile din aceste ţări să aibă în vedere ca fiecare ţară să-şi deschidă reprezentanţe diplomatice în toate ţările în care există islamici. Este nu doar o reacţie, ci şi o atitudine diplomatică ofensivă, cu lanţuri acţionale foarte complicate. Se aşteaptă ca, pe termen lung, efectele unei astfel de diplomaţii să fie cât se poate de benefice pentru lumea islamică sau, dimpotrivă, să genereze îngrijorare, inclusiv în lumea occidentală.

Soluţiile occidentale la conflictualitatea endogenă sau exogenă de tip islamic nu sunt agreate în lumea islamică, iar alternativele islamice sunt percepute diferenţiat de lumea occidentală. Este însă destul de greu să fie evaluate cu precizie efectele diplomaţiei militare a ţărilor islamice, întrucât această diplomaţie nu este vizibilă, este extrem de nuanţată, de subtilă şi de sensibilă, mai ales că rolul esenţial îl deţin informaţiile.

Autoarele se referă şi la unele posibile soluţii diplomatice privind conflictele etnice şi religioase din lumea islamică. Se are, desigur, în vedere faptul că nu există conflicte etnice, religioase sau etnico-religioase pure, ci toate au conotaţii generate de interese conflictuale, de stări tensionate, de realităţi complicate, în unele ţări islamice există încă organizare tribală, în altele, diferenţele dintre straturile sociale sunt imense, chiar atipice. Religia umple aceste goluri, dar nu suplineşte diferenţele.

Complexitatea determinărilor şi interdeterminărilor dintre religia islamică şi diplomaţia militară a ţărilor islamice este relevată şi în capitolul care se referă la dimensiunile religiei în cadrul securităţii şi la riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale a României, prin prisma factorului religios. Este un alt capitol original, de construcţie atentă şi inteligentă. Arhitectura acestui capitol conexează factorul religios cu cel al realităţilor economice, politice, sociale şi militare ale ţărilor islamice, şi ale ţărilor cu care diplomaţia acestora, inclusiv diplomaţia militară, realizează contacte şi chiar conexiuni.

Securitatea naţională devine, din ce în ce mai mult, o securitate prin cooperare, o securitate interdependentă. Dimensiunea internaţională a securităţii naţionale este foarte importantă în noul concept de securitate a lumii, în acest cadru, determinările religioase islamice ale diplomaţiei militare a ţărilor islamice par anacronice şi chiar periculoase. Autoarele evită, cu subtilitate, o astfel de concluzie, întrucât ea nu este decât în parte adevărată. În fond, religia islamică este doar un suport identitar pentru diplomaţia militară a ţărilor islamice. Ea nu face altceva decât să ajute la o construcţie solidă, sau care se doreşte a fi solidă, a unui concept de diplomaţie militară semiflexibilă, cu nuanţe care nu eludează valorile, nu renunţă la ele, dar nici nu generează extremisme.

Spre deosebire de extremismul religios islamic (care, aşa cum am afirmat mai sus, este, de fapt, unul de tip politic), diplomaţia militară a statelor islamice este destul de flexibilă. Pentru România, integrarea determinărilor islamice în diplomaţia statelor islamice poate genera unele provocări sensibile, care vor trebui soluţionate cu foarte multă grijă. România a avut şi are relaţii bune cu lumea islamică, iar dialogul diplomatic cu această lume se impune ca necesar şi foarte viabil.

Autoarele se dovedesc a fi analiste meticuloase, migăloase, consecvente, atente şi perseverente. Nu scapă niciun detaliu, nu refuză nicio provocare, întotdeauna manifestă un interes special pentru subiect, iar relaţia dintre ipoteza de lucru şi modul în care aceasta este demonstrată se prezintă într-o formulă completă şi amănunţită. Volumul este foarte bine organizat – el finalizează, de altfel, o reuşită teză de doctorat – generos în argumente, detalii şi demonstraţii, în aceeaşi măsură, autoarele nu ocolesc problemele sensibile şi dificile, ci le abordează cu realism şi inteligenţă. De aici nu rezultă că, pe anumite subiecte, ar face concesii în defavoarea elementului ştiinţific, pentru a nu provoca reacţii din partea islamismului, ci doar grija deosebită pentru a formula cât mai exact, cât mai riguros şi cât mai atent judecăţile explicative, apreciative şi interogative.

Autoarele dovedesc nu doar competenţă şi meticulozitate, ci şi maturitate, responsabilitate şi o foarte bună cunoaştere. Sunt foarte bine informate, cunosc detaliile, au experienţă şi capacitate de a cuprinde şi a înţelege dinamica evoluţiilor şi interconexiunilor din această lume islamică şi dincolo de ea, şi de a evalua realist efectul lor pe planul unei diplomaţii militare extrem de subtile şi de complicate.

Volumul propune noi modalităţi de abordare a fenomenului conexiunilor islamice în mediul conflictual extins al secolului al XXI-lea, oferind noi perspective, din punct de vedere diplomatic, asupra unor realităţi şi evoluţii care vor marca substanţial, dacă nu chiar decisiv, securitatea internaţională a viitorului în epoca extinsă a globalizării.

Lumea islamică este o lume de reacţie şi de expansiune, care-şi păstrează centrele vitale şi îşi reconfigurează orizonturile politice şi strategice, fără a se îndepărta prea mult de pilonii ei de bază. Autoarele sesizează că o astfel de construcţie reproduce cumva pe cea a perioadei din Evul Mediu, când Avicena şi Averoes, doi mari filosofi ai acelor vremuri, au adus, tradus, comentat şi dezvoltat învăţăturile aristotelice şi, într-un fel, întreaga filosofie greacă in parametri lumii arabe, generând o dezvoltare semnificativă a ştiinţelor – astronomia, matematica, medicina etc. – şi, deopotrivă, a gândirii filosofice specifice.

Autoarele au surprins şi relevat foarte bine subtilitatea şi deschiderea subiectului şi au găsit suficiente mijloacele pentru a răspunde la întrebările fundamentale generate de această temă delicată şi complicată despre diplomaţia şi confiictualitatea lumii islamice şi au sugerat altele care îşi vor găsi răspunsurile în viitor.

Valoarea acestui volum constă, deopotrivă, în bogăţia informaţiei, în calitatea analizei şi investigaţiei ştiinţifice, în meticulozitatea şi obiectivitatea argumentelor şi demonstraţiilor, în ideile şi deschiderile pe care le operează pentru viitor, foarte îndrăzneţe pentru această etapă de cunoaştere şi de evaluare a unei lumi islamice ce se consideră ofensată şi bulversată, în conexiunile pe care le sesizează, le deschide şi le sugerează între coordonatele şi consonanţele religiei islamice, ca sistem de valori, şi orizonturile de aşteptare ale securităţii internaţionale, în suporturile pe care aceasta le reprezintă pentru o anume dinamică a intereselor, deci a unor dezvoltări politice generatoare de islamism, în realismul abordărilor şi deschiderilor spre viitor.

Volumul reprezintă finalul unui efort intens şi îndelungat, o treaptă reuşită a unui proiect de cercetare generos şi curajos, precum şi o serioasă bază de plecare pentru continuarea cercetărilor viitoare pe această temă cu totul specială. Conţinutul acestei cărţi arată cât de consistent poate deveni un demers, atunci când pui în el trudă, pasiune, cunoaştere, responsabilitate şi, deopotrivă, realism, subtilitate şi, mai ales, foarte multă sensibilitate.

 

 

NOTE:
pxv

sus

 

 

URMARESTE-NE ŞI COMENTEAZĂ
Follow Me on Pinterest

pxtr pxtr
Webdesign: Dragoş ANGHELACHE